A debutat ca senior la Pandurii și a ajuns titular la Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a mizat în acest sezon pe trei portari cu cotă, Mirko Pigliacelli, David Lazar şi Giedrius Arlauskis, dar între timp, titularul de drept al buturilor a devenit un localnic. Deși este un fost junior al Băniei, Laurenţiu Popescu a început să joace ca senior la Pandurii Târgu Jiu.

În vârstă de 26 de ani, cel alintat „Popică” a terminat anul trecut titular, în victoria cu 3-0 contra Chindiei, în care a apărat şi o lovitură de pedeapsă, dar atunci introducerea sa în poartă a fost conjucturală. Laurențiu Popescu i-a avut concurenţi pe Pigliacelli, Arlauskis şi Lazar, dar a devenit titularul buturilor Universităţii Craiova

În schimb, recent, lui Laurenţiu Popescu i s-a acordat încredere şi statut de „portar nr. 1”, fiind introdus în cele mai importante partide ale Universităţii Craiova, derby-urile cu CFR Cluj şi FCSB. Plecarea intepestivă a lui Arlauskis şi forma slabă a lui David Lazar au contribuit la propulsarea lui „Popică” între buturile Ştiinţei.

Contra campioanei, goalkeeper-ul oltean „a închis poarta”, oltenii impunându-se cu 2-0, iar împotriva FCSB, deşi a primit gol chiar în primul minut, acesta a fost imparabil şi a urmat altor două intervenţii miraculoase ale lui Popescu.

În cele din urmă, prestaţia sa de pe Arena Naţională a fost răsplătită cu includerea în „echipa etapei”. „Intervenţiile sale din momentele cheie au contribuit din plin la păstrarea şanselor oltenilor pentru un rezultat pozitiv pe Arena Naţională, rezultat care s-a şi realizat” au notat cei de la LPF în explicaţia alegerii lui „Popică” drept portarul etapei a 26-a din Superligă.

Născut aproape de Craiova, la Filiaşi. Laurenţiu Popescu şi-a făcut junioratul la academia lui Gică Popescu, iar de la 18 ani este la Universitatea Craiova fiind împrumutat la diferite alte echipe. Şi-a făcut „stagiatura” atât la echipa secundă a oltenilor, dar ca senior a apărat la Pandurii, Poli Iaşi şi FC Braşov, unde a fost detaşat de conducătorii clubului din Bănie.

Vizualizări: 4,699

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: