Cu ce gânduri merg minerii la București. "Nu o să se lămurească nimic"

Minerii din Gorj se pregătesc de protest. Vor merge, joi, în capitală, însă spun că merg cu gânduri pașnice chiar dacă bucureștenii, când aud de protest al minerilor, se gândesc la mișcările din anii 90. Sindicaliștii speră să convingă politicienii să modifice Legea Pensiilor în favoarea salariaților din minerit sau a foștilor mineri care sunt la pensie, dar care s-au trezit cu veniturile ciuntite după ultimele recalculări care ar fi trebuit să corecteze pensiile.

Liderul Federației Naționale Mine Energie a declarat că merge la protest cu gânduri pașnice. “Mergem cu gânduri pașnice, ca întotdeauna. Dar s-a făcut imaginea aia a minerilor din anii 90, care nu e cea adevărată. Foarte mulți dintre cei care au făcut acele acțiuni reprobabile nu erau minerii. Într-adevăr, erau 10 mii de mineri când a fost Mineriada din 13-15. Să nu uităm, atunci în România erau 300 de mii de mineri. Să nu punem vreo etichetă! Nu o să se lămurească nimic. Trebuie să dispară vinovații de la timpul ăla ca să se lămurească lucrurile. Încă e chestia asta, e reținerea aceasta asupra minerilor”, a explicat Dumitru Pîrvulescu.

Cât despre Legea Pensiilor, marea „bubă” pentru actuali sau foști mineri și energeticieni și a altor salariați care augrupe de muncă, Pîrvulescu spune că e o lege electorală. „Noua lege e o lege electorală. S-a folosit de acea chestiune trecută în PNRR, vizavi de capitolul pensii. La timpul acela, când s-a făcut 197, în PNRR, Guvernul Cîțu și Ghinea au scris câteva chestii care nu erau în regulă. Dincolo de bla-bla-ul cu procentul de 9,7%, aia e o utopie. Nu era problema principală. Ar fi fost dacă România ar fi devenit un stat normal și scotea acea economie gri și neagră la suprafață și nu mai încasam 29% din PIB ca venituri la buget și făceam și noi 35% ca țările normale și atunci era o chestie de discutat. Problemele cele mai delicate au fost cele două: când se spunea că vor reduce ieșirile anticipate la pensie și era clar că ultimii care au câștigat ieșirile mai repede la pensie le vor pierde. Am avut noroc că ne-a înțeles actualul ministru și nu ne-a tăiat de pe listă. În schimb, ceilalți colegi care au avut dintotdeauna condiții speciale, de pe o zi pe alta, li s-a mărit vârsta de pensionare de la 52 la 55. La fel, la condiții deosebite, de la 55, la 58 de ani, adică pentru o zi e salt de trei ani. Nu s-a întâmplat în istorie așa ceva”, a mai declarat Dumitru Pîrvulescu.

Majoritatea pensiilor s-au corectat, dar cei care au muncit în condiții grele pierd bani. „E o lege electorală pentru că nu poți să faci într-o lege a pensiilor același calcul pentru toate categoriile de personal. La condiții speciale, există o influență a factorilor de muncă de acolo, care duce la agravarea stării de sănătate a lucrătorului, nu poți să-l mai pui la același nivel ca pe lucrătorul din condiții normale. Formula de calcul a făcut ca peste 95% dintre salariați să nu aibă probleme, cei din condiții normale”, a mai spus Pîrvulescu, la Radio Infinit.

Foarte mulți foști mineri au dat în judecată Casa de Pensii, au contestat deciziile de recalculare primite pe minus și speră să aibă câștig de cauză în instanțele de judecată. Deși au primit asigurări că nu le vor scădea pensiile chiar și cu aceste decizii noi de recalculare, nici nu le vor mai crește, dar oamenii se tem că vor pierde bani când situația economică a țării se va înrăutăți.

Vizualizări: 5,111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: