Când revin suporterii pe stadioane la 100% din capacitate
Sportul revine la normal după doi ani de restricții în care fanii au avut cel mai mult de suferit. Au existat multe perioade în care tribunele au fost închise, iar în ultima perioadă au putut fi ocupate la o capacitate de 30% însă de miercuri acestea pot fi umplute la 100% din capacitate.
Astfel, începând de miercuri, pentru prima dată din martie 2020, tribunele stadioanelor din România vor putea fi populate la 100% din capacitate, accesul nefiind restricționat prin purtarea măștii de protecție sau a certificatului verde:
Primul meci în care se vor ridica restricțiile, la nivel naţional, este confruntarea din Liga 2 dintre Unirea Constanța și Petrolul, programat joi, de la ora 19:30 pe stadionul din Buftea.
Astfel, la începutul play-off-ului și play-out-ului din Liga 1, arenele pot fi umplute la 100% din capacitate. Prima etapă va avea loc în weekend, iar fanii au liber la intrarea pe stadion fără mască și fără certificat verde, la 100% din capacitate.
Data de 16 martie 2020 este data la care a fost instituită starea de urgență în România, fiind înlocuită apoi de starea de alertă.