Bătrână rătăcită pe câmp
Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu a fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat, despre faptul că mama sa, de 76 de ani, din comuna Câlnic, a plecat voluntar de la domiciliu pentru a duce caprele la păscut și nu a mai revenit.
Având în vedere faptul că femeiea avea asupra sa un telefon mobil, pe timpul efectuării verificărilor și căutărilor în teren, polițiștii au ținut în permanență legătura telefonică cu aceasta, însă nu a putut să furnizeze date despre locul în care se află, indicând doar că se află pe dealurile dintre localitățile Câlnic și Seuca și nu reușește să găsească drumul de întoarcere spre casă.
Au fost efectuate căutări extinse la care au participat 13 polițiști, 8 lucrători Salvamont Gorj și 4 jandarmi din cadrul IJJ Gorj.
În jurul orei 22.30, femeia a fost identificată pe raza comunei Telești, având o stare generală bună, fiind încredințată aparținătorilor.