Baschetbaliștii CSM Târgu Jiu joacă la Cluj 

CSM Târgu Jiu merge în acest weekend la Cluj, acolo unde se va confrunta cu CS Universitatea Cluj, într-un meci care contează pentru etapa a 5-a din Grupa 1 a Ligii 1 de Baschet Masculin. Partida se va disputa duminică, 6 aprilie, de la ora 11:00. 

CSM Târgu Jiu se deplasează la finalul acestei săptămâni pe terenul ultimei clasate în grupa echipelor cu drept de promovare, CS Universitatea Cluj. Baschetbaliștii grupării gorjene vin după o victorie obținută în deplasare la Agronomia București, un succes important din punct de vedere al rezultatului, dar și consistent din punct de vedere al exprimării în teren. Răzvan Bratoloveanu spune că baschetbaliștii echipei noastre au trecut cu bine peste perioada mai puțin bună din campionat.

”La București a fost o victorie foarte importantă pentru noi, cu atât mai mult decât victoria este foarte important faptul cum am jucat. Am făcut un meci foarte bun, am executat ceea ce am lucrat la antrenamente și am reușit să învingem categoric. Băieții și-au revenit și mental, cred că am fost într-o pasă un pic mai proastă după cele două înfrângeri”, a declarat la conferința de presă premergătoare acestei partide, antrenorul secund al grupării gorjene, Răzvan Bratoloveanu. 

Baschetbaliștii CSM Târgu Jiu țintesc a 4-a victorie în grupă, care să le consolideze drumul către Final 4-ul Ligii 1. 

LIGA 1 DE BASCHET MASCULIN, EDIȚIA 2024-2025

FAZA II / GRUPA 1 / ETAPA 5

CLUJ NAPOCA, SALA LPS

DUMINICĂ, 6 APRILIE 2025, ORA 11.00

CS UNIVERSITATEA CLUJ NAPOCA – CSM TÂRGU JIU

Vizualizări: 259

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: