Baschetbalistele U15  de la CSM Târgu Jiu, calificate în primele 12 din țară!

Echipa de baschet feminin U15 a CSM Târgu Jiu a încheiat Turneul 2 de la Alexandria. Junioarele au înregistrat o victorie și o înfrângere și s-a calificat în faza superioară a Campionatului Național, între primele 12 echipe din țară.

După două turnee disputate în prima fază a Campionatului Național U15, baschetbalistele pregătite de Laurențiu Răuț au terminat pe locul 2 în Grupa A și și-au asigurat biletele pentru următoarea fază a campetiției, acolo unde merg cele mai bune 12 echipe din țară la acest nivel juvenil, a informat site-ul oficial al clubului primăriei. După disputarea partidelor din prima fază s-au calificat locurile 1 și 2 din fiecare grupă. În Faza a 2-a a Campionatului Național se vor forma două grupe de câte 6 echipe. Primele 4 echipe din fiecare grupă se califică mai departe, la Turneul Final.

În acest weekend, echipa pregătită de Laurențiu Răuț s-a deplasat la Alexandria, pentru turneul 2 din Grupa A. În primul meci, cel de sâmbătă, CSM Târgu Jiu s-a confruntat cu CSS Târgoviște. „La fel ca și în primul turneu din grupă, gorjencele au învins categoric echipa din Târgoviște. Tinerele noastre baschetbaliste s-au impus cu 73-22, reușind astfel calificarea în faza superioară a competiției. Duminică, în cel de-al doilea meci al turneului, CSM Târgu Jiu nu a mai reușit o partidă la fel de bună în compania echipei gazdă, CSS Alexandria, care s-a impus cu 94-25. Chiar și în condițiile acestei înfrângeri dure, fetele lui Laurențiu Răuț și-au îndeplinit obiectivul pe termen scurt: calificarea în primele 12 echipe din țară, care este un prim pas spre obiectivul principal pentru acest sezon: calificarea la Turneul Final”, a anunțat csmtargujiu.ro.

LOT CSM TÂRGU JIU: Iulia Rădulea, Maria Zamfirescu Rădulea, Teodora Sarcină, Antonia Tetileanu, Iulia Bâtoancă, Carla Deaconu, Sara Canavea, Ilinca Oproiu, Iulia Merișescu, Bianca Bliduți, Alexia Drăgușin, Miruna Bălășoiu, Ariana Folcuț. Antrenor: Laurențiu Răuț.

Vizualizări: 194

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: