Weber și PSD continuă să se facă de râs. Rafila dă interviu presei locale, dar nu confirmă finanțarea pentru un spital nou în Gorj
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila confirmă presei din Gorj că nu este aprobată finanțarea pentru un spital nou în Gorj, așa cum au anunțat liderii PSD Gorj. În fapt, nu sunt gata nici criteriile de eligibilitate pentru un viitor program în care Gorjul ar putea fi luat în calcul dar pentru extinderea actualului spital, nu un spital de la zero.
În 2023, Weber anunța că se va semna în câteva săptămâni contractul de finanțare.
Mihai Weber a anunțat că are finanțare pentru un spital nou, că a obținut includerea Gorjului pe lista județelor unde se vor face spitale noi. Rafila îl contrazice și spune că acum se lucrează la criteriile de eligibilitate ale programului de finanțare.
Mai întâi, Mihai Weber și Cosmin Popescu au anunțat că vor face un spital nou. Au făcut și un desen pe care l-au schimbat a doua zi și în loc de SPITAL NOU au scris CORP NOU.
Alexandru Rafila, ministrul sănătății, a fost cel mai probabil rugat de organizația județeană să dea un interviu în care să închidă gura tuturor și să spună că se face spitalul. Doar că, evident, Rafila nu spune că se face spitalului. El a spus că acum sunt elaborate criteriile de eligibilitate pentru noi investiții ce ar urma să fie finanțate de Banca Europeană de Investiții.
Rafila confirmă că se lucrează la o axă de finanțare și că faptul că CJ Gorj are un studiu de fezabilitate este un avantaj. Doar că studiul de fezabilitate este pentru extinderea spitalului, nu pentru unul nou.
Practic, din 2020, de când exista finanțare sigură pentru spital dar nu s-a vrut, și până azi, Consiliul Județean Gorj a realizat studiul de fezabilitate.
“Guvernul României elaborează criteriile pe baza cărora vor fi eligibile noi investiții în asistența medicală spitalicească în România“, a spus Rafila la Radio Infinit.