Vin din liga 2 dar vor să scrie istorie și să câștige Cupa României!

Finala Cupei României are loc la Sibiu, miercuri 15 mai, iar stadionul va fi plin, toate locurile urmând a fi ocupate. Federația Română de Fotbal a epuizat rapid tichetele disponibile în zonele neutre, astfel că va fi o atmosferă de sărbătoare în duelul care le va pune față în față pe Corvinul și SC Oțelul.

Înaintea duelului, antrenorul echipei din Liga 2, Florin Maxim, a vorbit încrezător despre finala Cupei României contra grupării din Galați, pregătită de Dorinel Munteanu, fiind convins că Hunedoara poate bifa o performanță majoră, să câștige competiția. Tehnicianul a spus că a fost un pariu între el și jucători la începutul sezonului, să ajungă în finala Cupei României. El visează la trofeu acum, recunoscând că ar fi o performanță fantastică pentru Corvinul, pentru fotbalul din oraș, pentru el, dar și pentru jucători.

”Sincer, chiar am notat în calendarul din vestiar data finalei, de anul trecut! Am crezut și a fost un obiectiv pentru noi, știam că nu aveam drept de promovare. Simplu n-a fost, am jucat pe două fronturi cam cu aceiași jucători, mulți cu care am promovat din Liga 3. Dar ei pot arăta și mai mult! Strategia mea e de concentrare maximă, mereu, pe meciul care urmează.

(N.r. – Cel mai dificil moment până la finală?) Meciul cu FC Voluntari. Deja devenisem cumva o certitudine, învinsesem Sepsi, CFR Cluj… Era o presiune imensă pe jucători, o situație nouă de gestionat. Un test de caracter, mai ales că am fost egalați, dar l-am trecut!

(N.r. – Cum ați descrie echipa Corvinului?) Vreau să cred că suntem o echipă echilibrată, acesta ar fi cuvântul. Chiar ai ce să vezi la meciurile noastre, avem un stil ofensiv, punem presiune pe adversar din primul minut. Dar știm și să ne apărăm!

(N.r. – Cum ați simțit la Hunedoara impactul calificării în finală?) Ceva unic pentru oraș, pentru echipă, pentru istorie! Poate doar când ne vom lăsa de fotbal vom înțelege însemnătatea pe deplin. Însă poate vor urma și alte momente istorice! Am plecat în acest proiect de la 200 de oameni în tribună, echipa se numea CS Hunedoara, galeria nu se asocia echipei fără Corvinul în titulatură… Pas cu pas s-au făcut toate!”, a spus Florin Maxim, într-un interviu pentru FRF.

Referitor la parcursul în competiție, în acest sezon al Cupei României Corvinul a trecut în precedentele jocuri de Jiul Petroșani (4-1 în deplasare, în turul 3 / Liga 3), FK Miercurea Ciuc (4-2 acasă, în play-off / Liga 2), Chindia Târgoviște (2-0 acasă, în grupe / Liga 2), Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (1-0 acasă, în grupe / Liga 1), Progresul Pecica (6-0 în deplasare, în grupe / Liga 3), CFR Cluj (4-0 acasă, în sferturi / Liga 1) și FC Voluntari (3-1 acasă, în semifinală / Liga 1).

Vizualizări: 522

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: