Victorie în Bănie pentru echipa de baschet a CSM Târgu Jiu

Echipa de baschet a CSM Târgu Jiu, care evoluează în Liga 1 de Baschet Masculin, a înregistrat a doua victorie consecutivă în debutului sezonului 2023-2024.  Luni, 23 octombrie, într-un meci care a contat pentru etapa a 2-a din Grupa A, gorjenii s-au impus în deplasare, contra CSU Craiova, scor 80-76.

La începutul acestei săptămâni, echipa antrenată de Adrian Roșu s-a deplasat la Craiova, pentru duelul cu CSU, din runda a doua din Grupa A a eșalonului secund al baschetului românesc. „După victoria la limită din prima etapă, în fața echipei CS Universitar Ploiești, scor 64-63, gorjenii au mers în Bănie cu gândul la un nou succes. Au început mai greu meciul din Bănie, iar formația gazdă s-a impus în primul act cu 24-20. Baschetbaliștii CSM Târgu Jiu au echilibrat meciul și actul doi s-a încheiat la egalitate, scor 18-18. Craiovenii au intrat la pauza mare cu +4 pe tabelă, scor 42-38. Sfertul trei a aparținut echipei din Târgu Jiu, care a reușit să anuleze avantajul formației gazdă. Gorjenii s-au impus în sfertul 3 cu 23-19, astfel că cele două echipe au intrat în decisiv la egalitate, scor 61-61. Și ultimul act al confruntării a aparținut tot echipei din Târgu Jiu, care s-a impus cu 19-15. S-a terminat 80-76 pentru CSM Târgu Jiu, care și-a trecut în cont a doua victorie din actuala stagiune a Ligii 1”, a informat site-ul oficial.

Adrian Roșu a făcut o scurtă analiză a partidei câștigată de elevii săi la Craiova.  „După meciul de la Craiova nu pot să spun decât că suntem o echipa unită și mă bucur că am reușit să câștigăm. Coșul lui Alex Berca, din ultimele minute, a fost monumental! Cred că este ceva ce trebuie să apară pe toate site-urile de baschet. Băieții au intrat un pic cam lenți în meci, dar s-au adaptat pe parcurs. Au depus un efort extraordinar începând de la jumătatea sfertului 2 până la final, și astfel am reușit să câștigăm. Iubesc faptul că băieții mei nu fug de luptă și nu cad psihic. Este cred cel mai mare avantaj pe care-l avem. Toată echipa a început să respecte ceea ce eu îmi doresc de la ei și astă este cel mai important lucru pentru mine. Îi felicit pe băieți, dar din nou, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, trebuie să muncim în continuare, să fim din ce în ce mai buni. Urmează meciul cu Vâlcea și începem să ne focusăm pe acest meci”, a declarat după victoria din Bănie, antrenorul Adrian Roșu.

Andrei Bărăgan a fost cel mai bun om al gorjenilor în meciul de la Craiova, cu 27 de puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive. A fost urmat de Alexandru Berca cu 21 de puncte, 2 recuperări și 4 pase decisive. O evoluție foarte bună a avut și Alexandru Mitu, care a terminat meciul cu 17 puncte, 6 recuperări și 2 pase decisive.

CSM Târgu Jiu LIGA 1: Andrei Bărăgan 27p, Rareș Duca 1p, Vlăduț Udroiu, Flavius Vlădulescu, Alexandru Berca 21p, Lucian Toma, Robert Paliciuc 4p, George Răzvan Pavel, Adrian Vaida 2p, Mihai Filip 2p, Flavius Toropu 6p, Alexandru Mitu 17p. Antrenor: Adrian Roșu.

Vizualizări: 739

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: