Rotaru a dat afară antrenorul de la Universitatea Craiova!

Eşecul cu Petrolul Ploieşti, scor 1-3, i-a fost fatal lui Corneliu Papură. Antrenorul nu va mai sta pe banca tehnică a Universităţii Craiova la meciul următor, cu Rapid Bucureşti, programat duminică, de la ora 20.30, în Giuleşti.

Mihai Rotaru şi Corneliu Papură au convenit să nu mai continue colaborarea la nivelul primei echipe, după ce finanţatorul apelase într-un moment de criză la antrenorul formaţiei secunde, singurul cu licenţă PRO din cadrul clubului din Bănie, a anunțat ProSport.

Adus la cârma primei echipe a Universităţii Craiova, din postura de antrenor al „satelitului”, după plecarea inopinată a lui Laurenţiu Reghecampf, Corneliu Papură a înregistrat o victorie, trei egaluri şi o înfrângere pe banca tehnică a „juveţilor”, fiind puternic contestat de suporterii de pe „Ion Oblemenco” la meciul cu Petrolul. Lui Corneliu Papură i s-a cerut demisia vehement din momentul în care oaspeţii au marcat golul de 2-0, iar la finalul partidei antrenorul nu a venit să ofere un răspuns sau o explicaţie, trimiţându-l la flash-interviuri şi la conferinţa de presă tot pe secundul Dragoş Bon.

Nu mai puţin de 13.000 de spectatori au fost prezenţi la meciul cu Petrolul Ploieşti. Doar că, jumătate dintre aceştia au părăsit arena cu aproape o jumătate de oră înainte de finalul partidei, extrem de dezamăgiţi de prestaţia alb-albaştrilor şi de rezultat.

Vizualizări: 1,304

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: