Bani pentru pensionari

Pensionarii din sistemul public de pensii și cei cu pensii militare ale căror venituri nu depășesc 2.574 de lei vor beneficia în 2025 de un ajutor financiar în valoare de 800 de lei, conform unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Muncii.
Acest ajutor va fi acordat în două tranșe egale de câte 400 de lei fiecare, în lunile aprilie și decembrie 2025.
Sprijinul financiar este destinat pensionarilor înregistrați la casele teritoriale de pensii sau la casele de pensii sectoriale. Pensionarii care au reședința în străinătate nu vor beneficia de această măsură.
Ministerul Muncii a precizat că măsurile propuse se aplică doar pensionarilor din sistemul public de pensii și din sistemul pensiilor militare de stat care sunt înregistrați în România.
„Aceste măsuri vizează pensionarii din sistemele public și militar de pensii, înregistrați la casele teritoriale de pensii sau la casele de pensii sectoriale, care au venituri sub 2.574 de lei, echivalentul salariului minim net. Proiectul de act normativ se adresează pensionarilor cu domiciliul în România, în scopul îmbunătățirii protecției sociale. Ajutorul acordat ține cont de condițiile de trai și realitățile sociale din țară, fiind similar altor măsuri de sprijin destinate categoriilor vulnerabile”, au declarat reprezentanții Ministerului Muncii pentru Hotnews.ro.
Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență, ajutorul financiar de 800 de lei va fi acordat automat de casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale, fiind finanțat din bugetul de stat. Suma va fi distribuită în două tranșe egale, de câte 400 de lei, în lunile aprilie și decembrie 2025.
Aproape 2,6 milioane de pensionari din România au venituri de până la 2.574 de lei și sunt eligibili pentru acest ajutor, însă nu toți vor beneficia de sprijin dacă nu au domiciliul în țară.
Vizualizări: 2,566
Distribuie Trimite pe WhatsApp