Un fotbalist de națională a fost condamnat la cinci ani de închisoare

Cinci ani de închisoare a decis instanța pentru un fotbalist din Serie A, cu trei apariţii pentru naţionala Italiei.  Armando Izzo, fundaş central la Monza şi fotbalist cu trei apariţii în tricoul naţionalei Italiei, a fost condamnat la cinci ani de închisoare de un tribunal din Napoli, după ce a fost găsit vinovat într-un dosar de pariuri sportive.

Un nou caz scandalos a zguduit fotbalul italian, după ce Armando Izzo a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat într-un dosar de pariuri sportive.

Crescut în academia lui Napoli, fundaşul central nu a reuşit să se impună în prima echipă, iar în iarna lui 2012 a ales să facă pasul în Serie B, la Avellino, fiind achiziţionat pentru 90.000 de euro.

Izzo avea să petreacă doi ani şi jumătate la noua sa formaţie, înainte de a reveni în Serie A, la Genoa, unde a petrecut patru ani, ultetior petrecând încă patru ani şi la Torino, semnând cu Monza în 2022.

Om de bază al echipei lui Silvio Berlusconi, care riscă să îl piardă pe Izzo după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pentru un eveniment ce avusese loc în perioada sa la Avellino. „În 2014, acesta a pariat pe meciul din antepenultima etapă al echipei sale, Modena - Avellino, încheiat cu victoria gazdelor, scor 1-0, în cârdăşie cu clanul mafiot condus de vărul său, Umberto Accurso. Atunci, ambele formaţii se aflau în lupta pentru un loc la barajul de promovare în Serie A, iar înfrângerea dovedită a fost decisivă în calificarea Modenei şi absenţa lui Avellino din acel play-off”, scrie orangesport.ro.

Aproape nouă ani mai târziu, Izzo şi-a aflat pedeapsa, dar decizia anunţată de tribunal nu este definitivă, iar fotbalistul mai are timp să atace verdictul.

Fundaşul central mai fusese acuzat de acte similare la un alt meci, dar acele acuzaţii au fost ”abandonate” în cele din urmă, conform presei din Italia.

În acelaşi proces, vărul său, Umberto Accurso, şi Salvatore Russo, un alt membru al clanului mafiot condus de acesta, au fost condamnaţi la câte un an şi jumătate de închisoare fiecare.

Vizualizări: 1,006

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: