Se deplasează la Cărbunești pentru duelul cu Gilortul 2!

CSM Târgu Jiu se va deplasa, în acest week-end, la Târgu Cărbunești pentru duelul cu Gilortul 2 Târgu Cărbunești. Partida se va disputa duminică, 13 aprilie, de la ora 17:00 și contează pentru etapa a 25-a din Liga a 4-a Gorj.
CSM Târgu Jiu se va confrunta cu Gilortul 2, satelitul echipei de Liga a 3-a din Cărbunești. Mario Găman se așteaptă ca echipa gazdă să folosească mai mulți jucători de la echipa de la Liga 3. Antrenorul liderului spune însă că astfel de meciuri sunt o bună oportunitate de testare a echipei sale, având în vedere că obiectivul CSM Târgu Jiu este promovarea în Liga a 3-a.
Chiar dacă are și ceva probleme de lot, din cauza unor accidentări, Mario Găman speră să pună încă 3 puncte în clasament.
”Noi ținem foarte mult la Gilortul, pentru că am lucrat acolo, și acolo ne-am făcut un nume. Cred eu că vor avea foarte mulți jucători din echipă de Liga a 3-a, și eu îmi doresc asta pentru că avem nevoie de meciuri de genul ăsta, cu adversari puternici și cred eu că va fi o ambianță plăcută, un meci între două echipe bune care joacă fotbal. Eu sper ca duminică să ieșim noi învingători, dar vom vedea. Nu cred că mai putem recupera din jucători accidentați până duminică, pentru că, din păcate, sunt accidentări mai grave, dar băieții care intră își fac treaba și eu cred că trebuie felicitați”, a declarat în prefața meciului din weekend, antrenorul Mario Găman.
Vizualizări: 1,098
Distribuie Trimite pe WhatsApp