Sindicatele din CEO se pregătesc pentru un nou CCM
Contractul Colectiv de Muncă (CCM) al salariaţilor CE Oltenia va expira la finele lunii martie 2018. De fapt, este vorba de actul adiţional încheiat anul acesta la vechiul contract, pe o perioadă de un an.
Sindicaliştii din CE Oltenia spun că negocierile ar trebui să fie demarate la începutul anului viitor şi ca atare au început deja să lucreze la lista solicitărilor cu care vor merge în faţa administraţiei. „Vom cere la negocieri ca salariaţii să primească un voucher de vacanţă de 1.400 lei. Nu mai e mult până atunci, două luni. Targetul nostru este un voucher de vacanţă şi creşterea salariilor. Dacă luăm un voucher şi o creştere de 10-15%, trecem de veniturile pe care le-a tăiat Ciurel. 80% am luat, mai avem vreo 20%”, a declarat Constantin Mitrescu, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie.