Se schimbă conducerea Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Cine râvnește la un loc în Senatul UCB!

Nu mai puțin de 25 de cadre didactice ale Universității „Constatin Brâncuși” din Târgu Jiu s-au înscris în cursa pentru un loc în Senatul Universității. Alegerile au avut loc mult mai devreme decât era prevăzut inițial, ca urmare a unei adrese venite din partea Ministerului Educației. În adresa cu pricina se preciza că mandatele actualilor senatori, în frunte cu președintele Senatului, Horațiu Gorun, au expirat în data de 27.11.2023. Conducerii universității i s-a trasat sarcina de a organiza noi alegeri înainte de finalul lunii decembrie. 

Alegerile au avut loc joi, 21 decembrie, iar lista celor care doresc un loc în Senatul UCB a fost una destul de lungă. Nu mai puțin de 25 de cadre didactice „râvnesc” un loc la masa celor care decid soarta universității din Târgu Jiu. Cei mai mulți candidați au fost din partea Facultății de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică, nouă la număr. Printre ei s-au aflat și nume cunoscute la nivelul județului Gorj: fostul prefect de Gorj, senatorul PSD, Cristinel Rujan, deputatul PSD, Claudiu Manta, notarul public, Raluca Davițoiu și fostul rector al UCB, Sorin Purec. De asemenea, din partea Facultății de Inginerie și-au depus candidatura actualul rector, Luminița Popescu și prorectorul Sorinel Ghimiși. 

Cel mai probabil, în decursul acestor zile se vor afla și rezultatele alegerilor, iar mai apoi, se vor face propuneri pentru funcția de președinte de Senat. Acesta va fi ales tot în urma unui vot dat de senatori. 

Tot în urma votului secret va fi ales și viitorul rector al Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. În urma unui referendum, persoanele cu drept de vot au decis ca rectorul să fie „selectat” nu în urma unui concurs public, ci prin vot secret. 

Rămâne de văzut cine se va înscrie în această cursă electorală, însă cel mai probabil, unul dintre candidați va fi actualul rector al instituției, Luminița Popescu.

Dat fiind faptul că până la finalul acestui an mai sunt doar câteva zile, alegerile pentru un nou rector vor avea loc la începutul lui 2024. 

Galerie foto





Vizualizări: 6,913

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: