Nu au reușit să afle cine a furat

Judecătoria Motru a confirmat zilele trecute, prin hotărâre definitivă, soluția de renunțare la urmărirea penală într-un dosar ce vizează infracțiunile de tăiere fără drept și furt de arbori, prevăzute de Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic. Ancheta fusese inițiată în urma unei sesizări transmise de Ocolul Silvic Padeș în decembrie 2022.

Sesizarea viza tăierea și sustragerea a doi arbori de esență gorun din fondul forestier privat, în zona UP I Motru Sec, UA 236. Ulterior, în baza ordonanțelor emise de organele de cercetare penală și de procurorul de caz, faptele au fost încadrate în infracțiunile menționate anterior.

Pe parcursul anchetei, autorul faptelor nu a fost identificat, iar persoana vătămată – proprietarul pădurii – a declarat că nu dorește identificarea făptuitorului și nu are pretenții de natură penală sau civilă. Mai mult, cioatele arborilor tăiați nu au mai putut fi identificate la fața locului, pădurarul constatând că acestea au fost scoase din pământ.

Având în vedere lipsa de interes public, valoarea prejudiciului (1.218,96 lei), disproporția între cheltuielile procesului penal și gravitatea faptei, precum și lipsa mijloacelor de probă care să conducă la identificarea autorilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru a decis renunțarea la urmărirea penală, conform art. 318 Cod procedură penală.

Hotărârea de renunțare a fost confirmată de Judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Motru, fiind considerată legală și temeinică. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Vizualizări: 850

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: