Se înlocuieşte din nou gazonul stadionului din Craiova
Se înlocuieşte din nou gazonul stadionului din Craiova. Arena era în garanţie, dar a găzduit meciuri mai des decât era prevăzut în manualul de mentenanță şi gazonul nu a rezistat.
Primăria Municipiului Craiova a anunţat că demarat procedura de achiziție lucrări de înlocuire a gazonului de pe Stadionul de Fotbal, din incinta Complexului Sportiv Craiova, având în vedere starea deteriorată a acestuia. Deşi gazonul era încă în garanţie, nu au fost respectate procedurile prevăzute în manualul tehnic de mentenanță.
Ultima dată, gazonul s-a schimbat în noiembrie 2019, fiind instalat o suprafaţă mixtă de joc. „În ultimele săptămâni s-a lucrat la documentația de atribuire privind procedura de achiziție organizată de Primăria Craiova, pentru schimbarea gazonului de pe stadionul de fotbal. Faptul că pe stadion joacă două echipe și pauza de la un meci la altul nu mai este de două săptămâni, așa cum era prevăzut în manualul tehnic, iar uneori nici măcar de două zile, ne obligă să facem cheltuieli de schimbare a suprafeței de joc mai devreme decât era programat.
Probabil, gazonul va fi schimbat în pauza competițională din octombrie. În cazul în care licitația nu se finalizează în termenul estimat de primărie sau suprafața de joc se deteriorează atât de mult încât va exista riscul de accidente, vom notifica ambele echipe să joace temporar pe un alt stadion. Dar sperăm să nu fie cazul”, a precizat primarul Lia-Olguța Vasilescu.
Din întocmirea calendarului procedurii, reiese că atribuirea contractului de lucrări se va face până cel târziu 18 octombrie 2021, iar livrarea și montarea gazonului va avea ca termen 15 zile calendaristice.
Înlocuit, în anul 2019, cu o suprafață de gazon mixtă (covor suport sintetic cu fire de gazon artificiale și gazon artificial), deteriorarea suprafeței de joc a fost direct influențată de modul de utilizare. De la începutul sezonului, arena din Bănie găzduiește, săptămânal, meciurile celor două echipe ale orașului: Universitatea Craiova și FCU Craiova. În plus, temperaturile extrem de ridicate din ultimele trei luni au grăbit procesul de degradare a gazonului.
Şi pe stadionul din Târgu Jiu gazonul s-a deteriorat dar, spre deosebire de Craiova, aici nu a jucat nici o echipă timp de aproximativ patru luni, primul meci oficial având loc marţi. Au avut loc în schimb o serie de festivităţi de absolvire ale liceenilor la care participanţii au intrat direct pe terenul de joc.