Felipe Acosta, luat de ACS Viitorul din cantonamentul echipei Pandurii
Cel mai bun jucător de la Pandurii Târgu Jiu din sezonul trecut, columbianul Felipe Acosta, a semnat cu cealaltă echipă din oraş, ACS Viitorul. Antrenorul Cristian Lupuţ a fost cel care a dat vestea după meciul cu Steaua, antrenorul celor de la Pandurii neştiind că jucătorului i s-a acordat transferul de către şefii clubului.
Mijlocașul Felipe Acosta se pregătea cu Pandurii, în cantonamentul de la Târgu Jiu al echipei gorjene şi chiar a fost prezent la şedinţa de pregătire care a avut loc marţi după-amiază, sub comanda antrenorului Călin Cojocaru. La nici o oră după antrenament acesta se afla în loja celor de la ACS Viitorul Târgu Jiu la meciul cu Steaua iar după meci, antrenorul Cristian Lupuţ a anunţat că Acosta a semnat cu echipa sa. Antrenorul celor de la Pandurii, Călin Cojocaru, nu a putut preciza dacă şefii clubului au dat acest acord de transfer şi nici în ce condiţii s-a realizat transferul.
Ceea ce se ştie clar este faptul că Acoşta avea o clauză de reziliere a contractului de un milion de euro la care clubul Pandurii era însă dispus să renunţe în anumite condiţii. „El este sub un contract, e încă la Pandurii Târgu Jiu. Poate să vină la club să se pregătească, nu suntem absurzi. Fiecare jucător cu care am negociat în această perioadă foarte dificilă a primit promisiunea și garanția noastră că atunci când va găsi ceva mai bun, nu vom face nimic ca să-l împiedicăm. Dacă el nu-și dorește să continue, și a găsit ceva mai bun pentru el, la un preț rezonabilul, cu siguranță poate să meargă mai departe. Nu se mai pune problema de a renunță la salarii și de a face o reziliere pentru că este cu salariile la zi”, spunea la reunirea lotului directorul sportiv al pandurilor Camilian Floroiu care a recunoscut că există o clauză de un milion de euro dar că jucătorul ar putea fi dat pentru mai puțin de jumătate: „Poate l-am ceda și pentru mai puțin de jumătate din sumă. Clauza aceasta de un milion de euro a fost o clauză pe care atât el, cât și impresarul, și-au dorit-o”.
Conducerea de la Pandurii nu a precizat dacă clubul aflat în insolvenţă a luat vreun ban pe cel mai bun jucător din lot şi nici nu a anunţat oficial despărţirea de acesta.