Se deszăpezește drumul spre Rânca
Drumarii au reluat deszăpezirea pe Drumul Național 67C, tronsonul între orașul Novaci și stațiunea Rânca după o noapte în care nu s-a putut interveni din cauza viscolului și a vizibilității reduse.
Șoseaua a fost închisă, duminică seara. Drumarii lucrează la deszăpezire cu mai multe utilaje cu lamă și autofreze. Estimează că drumul va fi redeschis, luni, în jurul orei 10.
În zonă, nu mai sunt turiști, au anunțat drumarii.