S-a dus invincibilitatea Universităţii Craiova!

Când erau pe un trend ascendent şi puşi pe fapte mari, jucătorii Universităţii Craiova au primit un duş rece. Lăudaţi de toată lumea după serie de invincibilitate de şapte etape, oltenii au fost învinşi de FC Voluntari.

Meciul dintre FC Voluntari şi Universitatea Craiova s-a încheiat cu scorul de 3-1. Meciul a fost unul senzațional pentru ilfovenii care nu erau favoriţi dar i-au dominat pe olteni și au întrerupt seria de victorii pentru Laurențiu Reghecampf. FC Voluntari și Universitatea Craiova s-a jucat în etapa a doua a play-off-ului din Liga 1.

Craiova a început meciul cu un gol dar Screciu a marcat în propria poartă încă din minutul 7. După pauză brazilianul Gustavo a egalat din careu după o acțiune superbă a oltenilor. Finalul de meci a aparţinut însă gazdelor care au mai înscris de două ori prin Ricardinho şi Adam Nemec.

FC Voluntari și-a atins deja obiectivul principal în acest sezon, reușind, după mulți ani de zile în care a evitat retrogradarea în urma meciurilor de baraj, să se califice în play-off-ul Ligii 1. Ilfovenii au debutat cu stângul în această fază a campionatului, fiind învinși în prima rundă cu 3-1 pe terenul liderului CFR Cluj dar în etapa a doua au dat lovitura.

De cealaltă parte, Universitatea Craiova țintea titlul în acest sezon, însă trofeul este, înaintea acestei runde, la o distanță de 11 puncte, atât cât are avans liderul CFR Cluj. Oltenii sunt, însă, foarte aproape de ocupanta poziției secunde a clasamentului, FCSB, de care o despart numai patru puncte.

Vizualizări: 788

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: