Helmuth von Moltke (n.1800) era bun la strategie înainte să fi apărut jocurile Age of Empires sau Starcraft. Considerat inventatorul strategiilor moderne de război, von Moltke era, în același timp, și scriitor, și traducător, și pictor. Mare iubitor de muzică, poezie și teatru, von Moltke avea să se intersecteze cu românii undeva la începutul secolului al XIX-lea, pe vremea când românii nu auziseră, încă, de nici una dintre aceste pasiuni ale europeanului de rând.

În 1835, a fost angajat în calitate de tehnocrat de către sultanul Mahmud al II-lea, care i-a cerut să modernizeze armata otomană, după ce a omul a văzut la știri cât de rău o încasaseră ai lui de la ruși, care cu ocazia asta au și ocupat principatele române nițel, suficient cât să o violeze suficient de bine pe stră-stră-străbunica lui Liviu Pleșoianu încât s-o determine să dea lumii un bou sinistru, aproape 200 de ani mai târziu.

Aflat cu treabă la război prin Țara Românească, așadar, von Moltke scria așa în volumul „Scrisori despre condițiile și evenimentele din Turcia între anii 1835 și 1839”: „Orice om bine îmbrăcat face o puternică impresie românului, care îl consideră imediat pe deplin îndreptățit să-i poruncească și să-i pretindă servicii. Niciodată nu se va vedea un român mulțumind, chiar dacă un dar i-ar întrece toate așteptările, însă primește la fel de tăcut și maltratările. El socotește că nu e cuminte și că ar fi fără rost să-și trădeze bucuria sau durerile. În schimb, îl găsești mereu voios, când poate să-și usuce zdrențele ude la un foc zdravăn într-un bordei mizerabil, adâncit în pământ, când poate să coacă porumb sau chiar să fumeze o pipă”.

200 de ani mai târziu, cum spuneam, parlamentarii români ne întorc pe vremea când fumam mândri și veseli pipe de nobili în bordeiele noastre făcute din căcat întărit, dând o lege care interzice homosexualitatea, ca pe vremea lui Pazvante Chioru (nota mea: un funcționăraș turc devenit celebru la sfârșit de secol XVIII prin caracterul lui depresiv și misogin și personalitatea măcinată de complexe). Între timp, Germania a pierdut două războaie mondiale, dar cu toate astea au dat lumii pe Nietzsche, Max Planck, Wagner și Mercedesul. România a dat niște refugiați. De-ai ei.