Subconștientul nostru lucrează în moduri ciudate. Cert este că lucrează și o face foarte intens. Pentru cei interesați să aprofundeze subiectul, le recomand extraordinarul articol „The Kekule Problem – Issue 47: Consciousness”, al lui Cormac McCarthy, îl găsiți (doar în engleză, din păcate) pe site-ul nautil.us. În el, marele prozator (cercetător și chiar om de știință în timpul liber) pune o problemă foarte interesantă: metoda subconștientului de a persevera în a ne atrage atenția asupra unei probleme pe care o avem prin intermediul viselor repetitive. Așa începe și textul, de altfel (care în esență este un studiu asupra originii limbajului): cu pățania chimistului August Kekule, care, în timp ce încerca să descopere configurația moleculei de benzen, a adormit deasupra foilor pe care lucra. A visat un șarpe care își mănâncă propria coadă. Instantaneu, s-a trezit și și-a dat seama că aceea este rezolvarea la problema sa: molecula de benzen este în formă de cerc. A fost modul subconștientului lui de a-i face acest cadou: rezolvarea unei probleme la care subconștientul era în mod vădit mai competent decât partea conștientă a minții unui mare chimist. În istoria științei și a artei, au existat nenumărate cazuri (poate milioane, nu toate înregistrate) în care subconștientul a lucrat prin intermediul visului și a făcut din oameni normali niște genii, fie ele ale artei sau ale științei.

Nu este, din păcate, și cazul meu. Subconștientul meu este mai elementar. Încearcă să-mi spună doar că PSD-ul este de rahat și că trebuie să plec repede din țară. Iată ce vis mi-a trimis, nu de altceva. Țineți-vă de ceva, însă. E un vis greu.

Am visat urât, cu război atomic și apocalipsă. Când m-am trezit, în cameră era întuneric și mă durea foarte tare un picior. Din ce în ce mai tare, ca și când carnea mi s-ar fi desprins încet de pe oase. „Probabil e doar în mintea mea”, îmi zic, „sunt încă sub efectul visului, beau niște apă și-mi trece”.

Dau să mă întind după sticlă, dar nu mă pot mișca. Instantaneu, realizez că nu sunt singur în pat. Ceva se mișca deasupra mea, apăsându-mi abdomenul, undeva în partea mea dreaptă. Respirația mi se intensifică odată cu pulsul. După câteva secunde, când în sfârșit ochii mi s-au obișnuit cu lipsa luminii, văd o siluetă cocoțată pe mine, cumva deasupra bazinului, cu spatele, aplecată în față, spre genunchiul meu drept. Scotea zgomote îngrozitoare, niște mârâituri amestecate cu pleoscăituri și un soi de râset deliric aruncat printre ele. Durerile de picior erau tot mai atroce. Mă înclin înspre stânga, să văd ce se petrece. Creatura care semăna a om, dar unul foarte schilod și neobișnuit de rapid în mișcări, îmi mușca hălci de carne din picior și le mânca, aproape pe nemestecate. Încep să urlu, în timp ce cu mâna dreaptă împing dihania cât pot, ca s-o dau jos. Nici pomeneală, e prea puternică pentru mine. Și atunci se întoarce cu fața spre mine, cu o mișcare inexplicabil de rapidă, și mă privește în ochi.

Era Liviu Dragnea, rânjind și lingându-se pe mustața plină de sânge, cu bucăți de carne vie amestecându-i-se hidos cu cariile, printre dinții prea izolați. Când să-l pocnesc cu stânga, face o glumiță. Nu-mi mai amintesc exact glumița, ceva cu Ponta parcă. Cert e că brusc mi-a trecut orice furie și orice dorință de împotrivire și am râs, EXACT CUM RÂD PROASTELE ALEA DE REPORTERIȚE CÂND LE ZICE DRAGNEA GLUMIȚE PE HOLURI. „Hihihi, hohoho” - așa am făcut.

Glumița m-a mai liniștit, deși partea de sub genunchi a piciorului era deja mâncată aproape în întregime.

 Voi ce visați, când visați cu PSD?