Există o sete explicabilă de justiție, în România. Bucuria resimțită de unii sau de alții când cineva este condamnat, cu atât mai mult cu cât cei care se bucură nu cunosc dosarul și faptele foarte bine, este în multe cazuri dezgustătoare. În fond, oamenii și-au primit deja pedeapsa, presupus corectă, să facem petreceri pe străzi mi se pare că e un spor de pedeapsă pe care cei condamnați nu-l merită. Cu toate astea, există și condamnări care nu pot să nu te ungă pe suflet. În general, sunt acelea dictate împotriva celor atât de aroganți, atât de scârbiți de omul de rând, atât de siguri pe ei și pe puterea care-i făcea, la un moment dat, intangibili, încât societatea întreagă salută trimiterea lor după gratii, o formă de umilință care i-ar putea aduce un pic cu picioarele pe pământ.  În această ultimă categorie intră, de pildă, condamnarea lui Dan Voiculescu, a lui Adrian Năstase și, mai nou, a Elenei Udrea.

Ca și Adrian Năstase, Elena Udrea a avut o perioadă în care se simțea stăpâna României. Cu excepția lui Adrian Năstase, doamna Udrea nu ajunsese acolo prin forțe proprii, însă. La o emisiune TV din vremea în care era mâna dreaptă a lui Băsescu și deja se simțea o Elenă Ceaușescu de-a dreptul, Elena Udrea a primit următoarea întrebare de la Cristian Tudor Popescu: „Doamna Udrea, ce trebuie să fac ca să primesc și eu un credit de 3 milioane de euro, cum ați primit dumneavoastră?”. Stăpâna a zâmbit superior și a vorbit cu milă amestecată cu dezgust în glas: „nu vă pricepeți dumneavoastră la operațiuni financiare, domnule Popescu”. Vedeți voi, să-ți dea banca trei milioane nu e pentru tot prostul. O știam, desigur. Dar Elena Udrea resimțea o plăcere bolnavă de a răsuci cuțitul în rană. În aceste condiții, mi se pare corect și echitabil ca și noi să resimțim aceeași plăcere când doamna Udrea va fi condamnată definitiv, dacă se va întâmpla, desigur.

La fel de dezgustătoare precum trufia doamnei Udrea din perioada când se credea intangibilă mi se pare și martiriul actual, o așa-zisă auto-penitență străvezie și deloc convingătoare. Folosirea lui Dumnezeu în aceste afaceri murdare este la fel de josnică. Dar, într-un fel, Dumnezeu a fost chemat și Dumnezeu se poate spune că a venit. Cum așa? Păi, ia gândiți-vă: procurorii au cerut 20 de ani de închisoare pentru Udrea. Judecătorii i-au dat 6. Adică 30% din cât ceruseră procurorii. La o primă vedere, Elena Udrea a încălcat trei porunci dumnezeiești: a fost desfrânată, a furat, a mințit. Deci 30% din totalul de 10 porunci. Apăi, dacă nici asta nu mai e mâna Domnului...