Probleme mari de lot la Universitatea Craiova!
În sferturile de finală ale Cupei României, Universitatea Craiova întâlneşte Oţelul Galaţi, joi, de la ora 19.30, pe arena „Ion Oblemenco”. În acest sezon de Liga 1, oltenii au remizat acasă, scor 0-0, cu trupa lui Dorinel Munteanu, pe care au învins-o în deplasare cu scorul de 3-1.
Antrenorul Universităţii Craiova, Ivaylo Petev, a anunţat că accidentaţii Nicuşor Bancu şi Vladimir Screciu nu vor reveni pe teren nici cu prilejul partidei de Cupă, în timp ce Lyes Houri este suspendat după ce a fost eliminat în duelul de campionat cu Rapid. În plus, şi Elvir Koljic a acuzat probleme medicale şi nu va fi disponibil pentru meciul cu Oţelul.
„Este un meci cu o altă psihologie, de altă factură, faţă de cele de campionat, pot fi 90 sau 120 de minute pentru a se decide câştigătoarea, aşa că este foarte important psihicul la această confruntare. Întâlnim o echipă foarte bună, organizată, stabilă, iar noi trebuie să fim inteligenţi şi să ne impunem jocul. Trebuie să avem un spirit foarte bun, să merităm ce se va întâmpla, noi lucrăm zilnic şi jucătorii răspund foarte bine, dar trebuie să fim şi mai implicaţi de la o zi la alta şi sperăm să culegem roadele. Bancu şi Screciu nu sunt în lot, fiind accidentaţi, Houri este suspendat şi avem o problemă şi cu Koljic, dar o să alegem jucătorii care sunt cei mai bine pregătiţi pentru acest meci. Fanii ne-au ajutat foarte mult când am rămas cu un jucător în minus la meciul trecut, am toată admiraţia pentru ei”, a spus Ivaylo Petev la conferința de presă premergătoare meciului.
Moldovenii au jucat şi duminica trecută în Bănie, câştigând cu 2-1 contra lui FC U Craiova.