Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Peste o sută de kilograme de petarde confiscate de polițiști

Polițiștii gorjeni continuă controalele pe tema articolelor pirotehnice periculoase. Au depistat mai mulți gorjeni care dețineau petarde interzise. Printre aceștia, și minori.

"La data de 20 decembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, ca urmare a verificărilor efectuate în baza planului național ”PIROTEHNIC 2024-2025”, la un punct de lucru ce aparține unei societăți comerciale din orașul Bumbești Jiu, a fost identificată cantitatea de 35 kg articole pirotehnice ce aparțin categoriei F1, fără ca societatea să fie autorizată pentru activitatea de comercializare. 

La data de 21 decembrie a.c., polițiști din cadrul aceluiași birou au identificat un tânăr de 17 ani, din comuna Cătunele, care deținea la domiciliu mai multe articole pirotehnice tip baterii de artificii și petarde, din categoriile F3-F4, în greutate totală de 10 kg achiziționate din mediul online, în scopul utilizării acestora cu ocazia sărbătorilor de iarnă. 

În aceeași zi, polițiști au mai identificat un bărbat de 32 ani, din aceeași localitate, care deținea la domiciliul său mai multe articole pirotehnice tip baterii de artificii din categoriile F2, în greutate totală de 20 kg, achiziționate din tot din mediul online, pentru a le folosi în același scop.

De asemenea, polițiștii au mai depistat un bărbat de 30 ani, din municipiul Motru, care deținea la domiciliu mai multe articole pirotehnice, tip baterii de artificii, candele romane și rachete din categoriile F2, în greutate totală de 30 kg, achiziționate online în scopul utilizării acestora cu ocazia sărbătorilor de iarnă. 

   

În cadrul acelorași activități, polițiștii au mai identificat un minor, din Motru, care deținea la domiciliul său mai multe articole pirotehnice, tip baterii de artificii, din categoriile F2, în greutate totală de 10 kg, achiziționate online, în scopul utilizării acestora cu ocazia sărbătorilor.

Din cercetări s-a stabilit că niciunul dintre cei patru nu are calitatea de pirotehnician sau artificier și nu deţine autorizaţie legală pentru efectuarea de operaţiuni cu astfel de produse. 

În consecință, articolele pirotehnice în cantitate de 105 kg, au fost ridicate până la finalizarea cercetărilor în cauzele penale și depozitate în condiții corespunzătoare.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea oricărei operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept", a comunicat Poliția. 

Vizualizări: 251

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: