Trei clădiri făcute scrum
Un incendiu de proporții a izbucnit, sâmbătă dimineață, în Valea Jiului. Pompierii hunedoreni au intervenit să stingă mai multe anexe care ardeau ca o torță, iar flăcările violente amenințau mai multe clădiri din apropiere. Trei anexe s-au făcut scrum. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
"În această dimineață, pompierii de la Garda de Intervenție și cei de la Detașamentul Petroșani au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mai multe anexe din localitatea Lupeni.
Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Sosiți la locul evenimentului, pompierii au constatat faptul că, incendiul se manifesta violet la trei anexe, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, cu posibilitatea de propagare a focului la alte construcții aflate în proximitate.
Intervenția echipajelor operative a durat peste 2 ore, incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite și din fericire nu au existat victime. Cauza probabilă de producere a incendiului urmează să fie stabilită", au mai transmis pompierii din Hunedoara.