Guvernul constată „dependența îngrijorătoare″ a României de importurile de energie
Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență (OUG), inițiată de Ministerul Energiei, care permite ministerelor să-și majoreze participațiile la companiile în care dețin acțiuni, fie ele majoritare sau minoritare.
Scopul principal al acestei măsuri, spun guvernanții, este prevenirea „preluărilor ostile” și a „decapitalizării” entităților strategice. Ordonanța vizează atât companiile listate la bursă, cât și cele nelistate, și are în centru demersurile recente ale companiei maghiare de stat MVM de a prelua furnizorul român de energie E.ON România.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, potrivit Profit.ro că este posibil ca tranzacția să nu fie aprobată de Guvern. Draftul de act normativ pentru OUG adoptată recent a fost pregătit încă din octombrie, când informația privind intenția ungurilor de a prelua furnizarea românească a E.ON era deja vehiculată, fără a fi confirmată oficial, arată sursa citată.
Companiile cotate la Bursa de Valori București (BVB) la care Ministerul Energiei are participații sunt Hidroelectrica (80% din acțiuni), Romgaz (70%), Nuclearelectrica (peste 82%), Electrica SA (49,8%), Rompetrol Rafinare (44,7%), OMV Petrom (peste 20%), Conpet (aproape 59%) și Oil Terminal (87,7%). Ministerul are însă dețineri și la societăți nelistate, inclusiv una minoritară semnificativă de aproape 32% la E.ON Energie România, care este acum oficial țintă de preluare pentru compania energetică de stat din Ungaria, MVM, cu puternice legături cu gigantul rus de stat Gazprom, ca urmare a dependenței Ungariei de gazele rusești.
Deși cadrul normativ românesc prevede faptul că instituțiile publice nu pot cumpăra acțiuni emise de societăți comerciale și nu au dreptul să participe la cumpărări de acțiuni, sub sancțiunea nulității contractelor de vânzare, Executivul a introdus, prin OUG, o derogare de la această prevedere, potrivit căreia, „ministerele de resort pot cumpăra acțiuni la societățile la care acestea exercită, în numele statului, calitatea de acționar″. Membri executivului au justificat abaterea de la cadrul legislativ existent prin faptul că este necesară „planificarea economiei naționale pentru apariția unor situații excepționale precum războiul, starea de asediu sau de urgență, mobilizarea parțială sau totală a trupelor armate, în contextul războiului de la granița României și atacurilor hibride asupra diverselor sectoare din economia națională″.
Ordonanța de urgență prevede că deciziile de achiziție de acțiuni la companiile strategice vor fi luate de către miniștrii responsabili, în baza mandatelor acordate prin hotărâri de guvern. Înainte de a efectua orice achiziție, ministerele vor trebui să întocmească un „test al investitorului privat prudent″ pentru a evita clasificarea acțiunilor drept ajutoare de stat ilegale. De asemenea, se vor evalua impactul asupra concurenței, mediului social și economic, precum și beneficiile și costurile implicate, mai arată ordonanța.
Pentru a asigura transparența și legalitatea procesului, ministerele vor realiza analize economico-financiare, juridice și tehnice. Aceste proceduri vor fi finanțate din bugetul de stat, acoperind onorariile consultanților, rapoartele de evaluare și cheltuielile necesare pregătirii achizițiilor. Măsura se justifică prin necesitatea de a consolida capitalurile proprii ale companiilor strategice și de a preveni preluările ostile sau decapitalizarea acestora.
Guvernul subliniază că măsurile sunt esențiale în contextul economic actual, caracterizat de volatilitatea piețelor și riscuri geopolitice. Potrivit raportului, companiile de stat devin tot mai vulnerabile la preluări ostile, înregistrând o creștere cu 10% a tentativelor de acest tip în ultimul semestru. Fluctuațiile negative ale pieței de capital au dus la o decapitalizare semnificativă a principalelor companii de stat.
Modificările legislative sunt motivate de „contextul internațional tensionat” și volatilitatea accentuată a piețelor financiare, care amenință stabilitatea companiilor strategice. Cu fluctuații de peste 20% în ultimele luni, patrimoniul public este expus riscului de depreciere. În acest sens, guvernul consideră că măsurile adoptate sunt necesare pentru a proteja securitatea economică și energetică a României, mai arată sursa citată.
Ministerul Energiei mai spune că a constatat „dependența îngrijorătoare″ a României de importurile de energie, care în semestrul I din 2024 au înregistrat o creștere de 107%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, potrivit ultimelor analize realizate de Transelectrica, ceea ce impune măsuri urgente de capitalizare și control în societățile de profil, de natură a crește capacitatea de producție electrică la nivel național, mai arată Profit.ro.
„Vulnerabilitatea crescută a acestor entități strategice la preluări ostile sau la decapitalizare amenință direct controlul statului asupra sectoarelor vitale și ar putea duce la o pierdere ireversibilă a influenței naționale în domenii cheie pentru securitatea și bunăstarea generală a societății. Achiziționarea de acțiuni suplimentare de către ministerele cu rol de autorități tutelare constituie o măsură preventivă esențială pentru consolidarea capitalurilor proprii ale companiilor strategice și pentru contracararea oricăror tentative de preluare ostilă, sporind astfel reziliența economică și independența energetică a țării″, mai este arătat în document. O entitate juridică controlată integral de Ministerul Energiei, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), a intrat deja de câțiva ani la cumpărare pe BVB, achiziționând acțiuni de companii energetice listate. Portofoliul bursier al SAPE este compus din titluri Romgaz, OMV Petrom, Nuclearelecitrica, Conpet, Electrica SA și Transgaz, participațiile fiind nesemnificative. SAPE dispune de resurse financiare importante, având depozite bancare de peste 600 milioane lei.