Primar din Gorj supărat că Programul „Anghel Saligny” debutează greoi: Mai bine ar spune că n-au bani

S-au bucurat când au văzut cererile aprobate să facă modernizări în comună, dar acum mulți primari din Gorj se plâng că proiectele de investiții prin Programul „Anghel Saligny” merg cu încetinitorul. Până acum, nu au fost semnate contracte în județul Gorj. Edilii dau vina pe birocrație și pe procedura mai greoaie de lucru față de anterioarele programe de dezvoltare locală.

Edilul din Bengești-Ciocadia a prins aprobare pentru două proiecte. Unul vizează o lucrare de canalizare, iar celălalt asfaltarea unor drumuri din comună. A început să facă documentația necesară, dar nu e prea optimist. „Noi suntem la faza de obținere a avizelor, lucrăm. Trebuie să le urcăm apoi pe platformă. Până acum, nu a fost semnat niciun contract și nici nu cred că se va semna prea curând ceva. Problema este că trebuie să punem proiectele la punct, să le urcăm pe internet, de la Minister le verifică și abia apoi ne anunță dacă este totul în regulă și primim finanțarea. Noi avem probleme cu avizele. Sunt instituții care le emit chiar și în trei luni. Aici ar trebui să se facă ceva, cu această birocrație excesivă care ne ține pe loc”, a spus primarul Victor Geogia.

Edilul crede că nu ar fi fonduri suficiente pentru proiectele aprobate. „Eu nu cred că se va face vreo lucrare mai devreme de doi, trei ani. Cred că într-un an o să strângem toate avizele pe care ni le cer. Se vor tărăgăna lucrările și proiectele. Mai bine ne-ar spune că n-au bani și le amână. Degeaba ne spun să urgentăm proiectele. Păi ce să urgentăm? Că nu ține de noi eliberarea avizelor. Avem, de exemplu, asfaltarea unui drum pe care sunt două obiective monumente istorice. Ne trebuie aviz de la Cultură, de la Ape, de la Poliție. Vor trece luni de zile până le primim”, a mai spus Geogia.

Comuna Scoarța a prins un mare proiect. Să facă sistemul de canalizare în jumătate din comună și să asfalteze restul ulițelor care n-au fost modernizate până acum. „Noi avem cam 30 de milioane de lei noi pentru sistemul de canalizare. Vom pune la punct jumătate din localitate la acest capitol. Mai avem cereri aprobată de finanțare pentru asfaltarea unor drumuri. Sunt circa șapte kilometri de drumuri de interes local și, odată cu acestea, vom termina cu drumurile în localitate. Proiectele sunt în lucru. Urmează să le urcăm în platformă și apoi vom semna contractele și vom primi finanțarea. Eu cred că, anul viitor, până în vară vor începe lucrările”, a spus, mai optimist, primarul din Scoarța, Ion Stamatoiu.

Județul Gorj figurează cu 114 de cereri de finanțare aprobate prin Programul “Anghel Saligny”. Investițiile au o valoare de peste un miliard de lei. 

Vizualizări: 1,165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: