Primar: Ce sunt aceia zilieri? Câți bani primesc cei care muncesc la sat cu ziua
Noțiunea de zilier aproape că a dispărut din vocabularul sătenilor, asta pentru că cei care muncesc cu ziua se pot număra pe degetele de la o mână. Dacă în urmă cu ani buni comunele Gorjului erau pline de zilieri, acum de-abia dacă mai găsești unul-doi, iar tarifele practicate de aceștia nu sunt deloc mici.
Fie au plecat să muncească în străinătate, fie se mulțumesc cu ajutoarele sociale primite de la stat. Cam asta s-a ales de zilierii care, în urmă cu ani buni, lucrau prin sat ca să aibă ce pune pe masă.
"Ce sunt aceia zilieri? Sincer, sunt cât să-i numeri pe degetele de la o mână, iar cei care sunt, își petrec majoritatea timpului la cârciumă. Cu greu găsești pe cineva să te ajute o zi la muncă. Nu mai este cum era pe vremuri, când oamenii mergeau să muncească un conac pe bani, sau o zi întreagă. S-au dus timpurile acelea. Acum oamenii nu se mai ajută nici între ei și nici dacă îi rogi cu bani", a declarat Gabriel Deteșan, primarul din Schela.
În comunele unde cu greu se găsește un zilier, tarifele practicate de aceștia sunt foarte mari.
"Zilieri nu mai sunt. Nu mai este ce era odată. Noi în localitate avem vreo 2-3 și, de obicei, sunt bețivani. Cer 200 de lei pe zi, iar la acești bani se adaugă mâncarea, țigările, cafeaua și băutura. Nu vine nimeni altfel la muncă. Cei care munceau odată cu ziua prin sate au plecat în străinătate", a declarat Constantin Țucu, primarul din comuna Borăscu.
Creșterea salariului minim brut pe țară, din iulie 2024, determină și o creștere a tarifului minim orar pentru zilieri, de la 19 lei/oră la 22 lei/oră.