Incredibil! A vândut brățara de monitorizare, montată de Poliție!

Un bărbat de 32 de ani, din comuna băcăuană Buciumi, a fost reţinut de poliţişti, după ce a vândut dispozitivul mobil folosit pentru monitorizarea brăţării electronice pe care o purta.
„La Dispeceratul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică din cadrul IPJ Bacău a fost primită o alertă referitoare la faptul că un dispozitiv mobil Pure Track nu se mai află în proximitatea brăţării electronice montate asupra unui bărbat de 32 ani, din localitate, în cadrul unui ordin de protecţie provizoriu emis de poliţişti. Din cercetări a reieşit faptul că bărbatul, în timp ce se afla în comuna Ştefan cel Mare, ar fi vândut dispozitivul mobil de monitorizare unui tânăr pentru suma de 150 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agentul-şef adjunct Gabriel Dumitrache.
Dispozitivul a fost descoperit şi ridicat de poliţişti, iar bărbatul care îl vânduse a fost reţinut pentru 24 ore.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie provizoriu şi abuz de încredere.
Vizualizări: 1,711
Distribuie Trimite pe WhatsApp