Complexul Energetic Oltenia, întrecut la numărul de angajați de Kaufland și Dedeman
Complexul Energetic Oltenia (CEO) a fost depășit în 2023 la numărul de angajări de retaileri majori precum Kaufland și Dedeman, conform datelor analizate de pe platforma termene.ro. În clasamentul companiilor cu cei mai mulți angajați din România, Complexul Energetic Oltenia ocupă locul 11, cu un număr de 10.152 de angajați, mai puțini cu 540 față de anul precedent.
Potrivit aceleași surse, companiile de stat precum CFR SA și Poșta Română, alături de retailerul Kaufland România, domină topul, cumulând împreună un număr mediu de 141.194 de angajați în primele zece companii clasate. Din top 10, patru sunt companii de stat, evidențiind o prezență semnificativă a sectorului public în topul angajatorilor din România.
Aceste cifre reflectă o tendință de creștere a angajărilor în sectorul privat, în special în retail, în contrast cu o reducere a numărului de angajați în companiile din sectorul energetic.