Primar: O comună întreagă trăiește pe spatele Complexului Energetic Oltenia
Complexul Energetic Oltenia este sursa de venit a unei comune întregi. Recunoaște acest lucru primarul din comuna Slivilești, Sorin Bucurescu, acolo unde mai toate familiile sunt întreținute de angajați sau pensionari ai CEO.
Închiderea Complexului Energetic Oltenia și trimiterea acasă a câtorva sute de oameni numai din această localitate ar însemna un dezastru.
"Vreau să vă spun că la mine în comună majoritatea localnicilor lucrează la CEO și cu un singur salariu întrețin toată familia soție, copii, părinți unde este cazul. Vă dați seama ce ar însemna pentru acești oameni să rămână fără singura sursă de venit, și nu sunt câțiva în această situație, ci o comună întreagă. De la mine toată lumea lucrează la CEO, mai avem câțiva pensionari de la complex, iar tineretul a cam plecat în străinătate. Câteva mii de oamenii din Slivilești trăiesc de pe spatele Complexului Energetic Oltenia", a declarat Sorin Bucurescu.
Situația aceasta nu este doar în comuna Slivilești ci în toate comunele unde exista activitatea minieră sau locuiesc în imediata apropiere.