Prima decizie Romanescu - Tudor la Primăria Târgu Jiu 

Marcel Romanescu și Adrian Tudor au decis că ședințele de consiliu vor continua în format virtual, limitând astfel accesul fizic al cetățenilor la deciziile orașului. În acest context, singura ședință fizică rămâne cea în care consilierii locali depun jurământul la preluarea mandatului.


Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu (PSD), a anunțat că toate ședințele Consiliului Local vor fi organizate exclusiv online.

Decizia a fost luată în colaborare cu viceprimarul Adrian Tudor (Partidul Verde), iar aceasta a fost motivată prin necesitatea de a facilita desfășurarea unui număr mare de ședințe și rapide.

Romanescu a explicat că formatul fizic nu ar fi fezabil, dat fiind volumul de activitate al consiliului.

„Vreau să-i anunț pe toți, după discuția pe care am avut-o cu dl Adrian Tudor – așa e normal într-un parteneriat – din momentul în care se constituie în totalitate Consiliul Local, toate ședințele de consiliu local se vor ține în format online”, a declarat Romanescu la TV Sud.

Primarul a adăugat că în mandatul trecut consiliul a adoptat 2.700 de proiecte de hotărâre, subliniind astfel volumul mare de activitate administrativă. 

Deși ședințele online au fost inițiate pe perioada pandemiei de COVID-19, ele au devenit o practică obișnuită chiar și în lipsa restricțiilor actuale, ceea ce limitează accesul cetățenilor la procesul decizional local. (M.M.)

Vizualizări: 6,492

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: