Preşedintele AJF Gorj cere primăriei vestiare pentru juniori  

Preşedintele AJF Gorj a organizat marţi o şedinţă cu reprezentanţii cluburilor de copii şi juniori din Gorj. Mihai Prunariu s-a arătat nemulțumit de numărul mare de reclamaţii ale echipelor din judeţ care spun că la Târgu Jiu nu li se asigură nici măcar vestiare să se îmbrace la jocurile oficiale, nu mai vorbim de condiţii decente pentru meciuri.

Mihai Prunariu a purtat discuţii cu reprezentanţi ai cluburilor şi asociaţiilor cu echipe de copii şi juniori din Gorj şi la începutul anului, dar şi acum, imediat după reluarea campionatelor care au început în weekend.

Majoritatea echipelor din judeţ care au grupe de copii şi juniori au reclamat faptul că, atunci când joacă pe terenul sintetic de la Târgu Jiu, şi o fac destul de des pentru că aici sunt cele mai multe cluburi, primăria, ca administrator al bazei sportive şi al terenului pe care se dispută meciurile, nu le asigură echipelor gazdă şi vestiare pentru echipele oaspete şi arbitri.

Şeful AJF Gorj spune că a semnalat problema chiar primarului Marcel Romanescu, dar nu s-a luat nici o măsură. ”Eu am avut o întâlnire în luna ianuarie cu cluburile şi asociaţiile care activează pe raza judeţului Gorj, şi cluburile private din Târgu Jiu care joacă pe terenul sintetic. Pentru ei am avut discuţii cu domnul primar Marcel Romanescu şi l-am rugat să asigure condiţii decente pentru cluburile care joacă pe terenul sintetic, măcar două vestiare pentru echipa oaspete şi pentru arbitrii. Lucrul acesta nu s-a întâmplat deşi am fost de două ori la domnul primar”, a spus Mihai Prunariu.

Acesta a recunoscut că juniorii care vin la Târgu Jiu se echipează pe garduri şi arbitrii în maşinile personale: „Până la urmă nu este treaba Asociaţiei Judeţene de Fotbal să se ocupe de lucrurile acestea. Celelalte asociaţii şi cluburi din judeţ au reclamat constant faptul că, atunci când vin la Târgu Jiu, nu li se asigură un vestiar unde să se schimbe pentru meci, iar la ei acolo în judeţ, pentru toţi cei care vin ca oaspeţi, asigură minim două vestiare şi toate condiţiile necesare, pentru că suntem în 2022”.

În alte localităţi, precum Rovinari, Motru sau Turceni, juniorii care merg de la Târgu Jiu au şi vestiare şi condiţii de a face un duş după meci, la Târgu Jiu fiind nevoiţi să se îmbrace în aer liber.

Pe terenul sintetic de la Târgu Jiu, reamenajat de clubul Pandurii în 2018, îşi dispută meciurile de acasă peste 20 de grupe de copii şi juniori de la mai multe cluburi şi asociaţii din Târgu Jiu. În primul rând sunt grupele de copii şi juniori ale celor două cluburi cu echipe de seniori, Pandurii şi ACS Viitorul, numai cei de la Pandurii având şase grupe în campionatele organizate de FRF şi AJF, respectiv Juniori U 17, Juniori U 19, Juniori U 15 Elită, dar şi Juniori C, D şi E.

Cam acelaşi număr de grupe are şi ACS Viitorul Târgu Jiu, dar şi LPS Târgu Jiu, şi toate joacă pe acelaşi teren. Pe lângă acestea mai sunt o serie de cluburi private din Târgu Jiu care joacă cu grupele lor de copii tot pe terenul sintetic de la Târgu Jiu.

Terenul sintetic a fost preluat de primărie în administrare de la clubul Pandurii, cel care l-a amenajat din banii clubului, dar nimeni nu a prevăzut că va avea nevoie şi de vestiare pentru meciuri. Cu toate că vestiare există, 4 la Sala Sporturilor şi 4 în stadion, dar atunci când nu sunt meciuri oficiale în sală sau pe stadion, acestea stau încuiate pentru că juniorii nu au voie acolo.

Trecând peste aceste aspecte, primăria nu asigură nici măcar un angajat care să se ocupe de terenul sintetic, de pregătirea acestuia pentru meci, cu fanioane sau plase de porţi, sau care să facă o planificare a jocurilor care se dispută acolo.

Galerie foto



Vizualizări: 687

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: