Pandurii se reunesc luni cu multe noutăţi în lot

Pandurii Târgu Jiu se reuneşte luni la Târgu Jiu pentru a relua antrenamentele. Antrenorul Călin Cojocaru a anunţat deja perfectarea mai multor achiziţii, dar este posibil ca la reunire să lipsească o serie de jucători din lotul cu care Pandurii a încheiat anul trecut.

Antrenorul Călin Cojocaru şi-a convocat pentru luni, 13 ianuarie,  jucătorii la primul antrenament din acest an. Reunirea are loc la baza de antrenament a clubului, de la Centrul de copii şi juniori, acolo unde jucătorii vor fi cazaţi şi unde lotul va fi cantonat pe perioada pregătirii centralizate.

Programul prezentat de antrenorul echipei din Târgu Jiu, pe site-ul oficial al clubului, include o săptămână în care se va face reacomodarea la efort, vizita medicală, dar şi o serie de meciuri de verificare.

În ceea ce priveşte lotul Pandurii, continuă aceeaşi politică pe care a aplicat-o în ultimii trei ani. Gorjenii s-au despărţit de cinci jucători la finalul anului trecut, unii plecând chiar înainte de încheierea turului. Iulian Dinu, Paul Chiş, Ioan David, Bogdan Vişan şi Robert Lică sunt pe  lista celor de care Pandurii s-a despărţit deja, dar este posibil să mai plece şi alţi jucători, unii din lotul de bază, clubul permiţându-le să discute cu alte echipe, după cum a anunţat directorul sportiv Camilian Floroiu: „Fraţii Cotolan, Robert Bratu şi Gabriel Oiţă şi-au exprimat dorinţa de a merge să discute cu alte  echipe. Şi aşa cum le-am transmis şi lor, nu ne opunem plecării nici unui jucător. Dacă ei îşi găsesc angajamente mai bune, noi nu o să îi împiedicăm. Unii dintre ei sunt deja în discuţii cu alte echipe, Mihai Cotolan cu cei de la Voluntari şi Cătălin cu echipa din Focşani. Bratu a  discutat şi el tot la Focşani şi Oiţă ar dori şi el să meargă tot acolo. Acum rămâne să vedem dacă sunt de acord, dacă ei se înţeleg cu cei de la Focşani şi vor primi acorduri de transfer, fără nici un fel de probleme”. 

Antrenorul Călin Cojocaru a venit  la Târgu Jiu înaintea reunirii şi deja a completat lotul cu noi achiziţii, fiind aduşi sub formă de împrumut doi jucători de la FCSB, Aurel Pirciu şi Cristian Ştefan, şi alţi doi de la Rapid, Matei Babaua şi Alexandru Achiriloaiei, precum şi Bogdan Ilie de  la Academica Clinceni.

Restul jucătorilor care au evoluat în prima parte a sezonului sunt aşteptaţi luni la reunirea lotului, inclusiv jucătorii străini, Lu Yuefeng şi Kazuki Takahashi, precum şi o serie de jucători tineri promovaţi de la echipele de juniori ale clubului Pandurii.

Definitivarea lotului va continua în perioada următoare, până la stagiul de pregătire centralizată pe care echipa îl va susţine la Târgu Jiu, la începutul lunii februarie.

Vizualizări: 1,151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: