Dan Nistor, gol din corner pentru Craiova la debut

Universitatea Craiova a câștigat amicalul de debut din cantonamentul din Antalya. Oltenii s-au impus cu  scorul de 2-0, golurile fiind marcate în repriza secundă a meciului cu Eintracht Braunschweig de Mihăilă (54) și Nistor (84).

Universitatea Craiova a început cu dreptul seria de meciuri de verificare din cantonamentul pe care îl susţine în Antalya. Echipa  din Bănie a disputat duminică dimineața primul amical din stagiul din Antalya, contra nemților de la Eintracht Braunschweig, locul 4 în Liga a III-a. Oltenii s-au impus cu 2-0, goluri marcate în repriza secundă de Mihăilă (54) și Nistor (84).

În prima repriză, antrenorul Cornel Papură a utilizat rezervele, iar meciul a fost echilibrat, ocaziile venind pe final, şi fiind ratate de Bărbuț și Danciu. În partea secundă au intrat titularii, iar Mihăilă a deschis scorul, în minutul 54, pe un contraatac declanșat de Cicâldău și continuat de Roman. Căpitan în repriza a doua, Cicâldău a fost eliminat după ce a ripostat în urma unui fault dur, fiind înlocuit cu Ivanov. Pe final, Nistor a punctat dintr-o lovitură de colț, cu largul concurs al portarului nemților, care a scăpat mingea în poartă.

Nistor și-a pus amprenta asupra jocului Craiovei încă de la primul meci în tricoul oltenilor. Utilizat  în repriza secundă a amicalului cu Eintracht Braunschweig, fostul pandur și-a dirijat colegii în teren și a dublat avantajul oltenilor cu un gol înscris din corner. Apoi, la final, a anunțat că a venit la Craiova să câștige trofee: „Cupa și campionatul. Am foame de trofee. Acum e o perioadă de acumulări, când începe campionatul trebuie să fim pregătiți, să câștigăm ultimele patru meciuri din sezonul regulat. M-am integrat repede. Mă înțeleg bine cu colegii, încerc să-i ajut cât mai mult. Pe unii îi cunosc de la națională, cu alții am jucat la alte echipe".

Pe 31 ianuarie oltenii vor disputa primul meci oficial al anului în Liga I, cu Gaz Metan Mediaș, pe teren propriu.
Cornel Papură a început meciul cu: Marinescu – Vlădoiu, C. Dobre, Tiago Ferreira, Mățel – M. Danciu, I. Popescu, Ivanov – Bărbuț – cpt., Markovic, Baiaram.

În repriza a doua au evoluat: Pigliacelli – Martic, Bălașa, Cosic, Vătăjelu – Mateiu, Nistor, Cicâldău – cpt. (65 Ivanov) – Ivan, Roman, Mihăilă.

Programul meciurilor amicale ale Craiovei:

U Craiova – FC Aarau (locul 7 în Liga a II-a elvețiană), pe 17 ianuarie

U Craiova –  Pogoń Szczecin (locul 3 în prima ligă poloneză), pe 18 ianuarie

U Craiova –  Zagłębie Lubin (locul 10 în prima ligă poloneză), pe 23 ianuarie

U Craiova – Wolfsberger AC (locul 4 în prima ligă austriacă), pe 24 ianuarie

Vizualizări: 1,696

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: