Nebunie înaintea derby-ului din Craiova. Câte bilete s-au vândut

La Craiova este nebunie înaintea derby-ului dintre FC U Craiova și Universitatea Craiova. ProSport a anunţat că s-au vândut peste 20.000 de bilete pentru cel mai așteptat meci din Bănie din următoarea etapă a Superligii.

Fanii echipei lui Adrian Mititelu s-au mobilizat și au cumpărat în jur de 14.000 de tichete, în timp ce suporterii clubului condus de Mihai Rotaru au rezervate aproximativ 6.000 de bilete pentru partida programată duminică seara.

Victoria cu CFR Cluj (3-1) și remiza spectaculoasă cu FCSB (1-1) au adus mult entuziasm printre suporterii lui FCU Craiova, care speră să-și vadă echipa în play-off-ul Superligii în acest sezon. Fanii au cumpărat aproximativ 14.000 de bilete pentru marele derby cu rivala din oraș, după cum a anunţat ProSport. Astfel, este de așteptat ca derby-ul de duminică și cel mai așteptat meci al etapei să se dispute cu casa închisă. Arena din Craiova are o capacitate de aproximativ 30.000 de locuri.

Universitatea Craiova va fi și ea încurajată la meciul de duminică. Oaspeții beneficiază de o peluză întreagă, chiar dacă echipa a dezamăgit în ultimele meciuri, inclusiv joi seara, atunci când a cedat cu Zorya, scor 0-1. Ultrașii Universității Craiova vor sta la Peluza Nord.

Marele derby dintre FC U Craiova și Universitatea Craiova este programat duminică, de la ora 21:30.

Vizualizări: 1,738

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: