Mica fermă din Gorj care a atras zeci de mii de turiști. Intrare gratuită!
Un gorjean a reușit să atragă, anul trecut, zeci de mii de turiști. Și au avut ce să vadă. Marcel Negrea a deschis, de peste două decenii, o mică fermă în localitatea Roșia de Amaradia, în vârful dealului. Are struți, păuni, porci mangalița, găini și iepurași.
De 24 de ani a deschis Marcel Negrea struțăria din Roșia. A început cu o pereche de struți și s-a tot extins cu fiecare an. Acum a pus bazele unei adevărate atracții pentru copii din toată țara.
Cei mici pot hrăni struții chiar din palmă. Sunt mari, dar foarte prietenoși. „Le-au dat copiii boabe de porumb, cireșe că tot e sezonul. Sunt foarte prietenoși. E fantastic pentru copii să le dea de mâncare, sunt foarte bucuroși mai ales că anul acesta avem și doi pui mai mici. Cei mai bătrâni struți au împlinit 24 de ani și sunt cei mai bătrâni din România. Ei trăiesc cam 100 de ani. Mai avem și iepurași, păuni, porci magalița”, de toate, a spus Marcel Negrea.
De la struți, se comercializează tot: de la pene până la ouă sau carne. „E motivul pentru care o astfel de afacere e profitabilă. Însă în spatele profitului, stă și multă muncă. La noi, la țară, e mult de muncă. Și satisfacția e mare, dar și munca e pe măsură”, a mai mărturisit fermierul.
Cei care vizitează struțăria nu plătesc niciun leu.
Ani la rând, fermierul din Gorj a trimis ouă de struț pictate, pămătufuri sau pene chiar și peste hotare, unde și-a făcut clienți fideli.