Lupulescu a început să-i numere gropile lui Cârciumaru

Candidatul PNL la primăria Târgu Jiu a început campania electorală. Octavian Lupulescu s-a apucat să-i numere gropile primarului în funcție, Florin Cârciumaru. Ca să fie convingător, candidatul Lupulescu s-a prezentat în conferința de presă cu proiector și laser și a încercat să scoată în evidență nereguli tehnice ale unui drum reabilitat de primăria Târgu Jiu în cartierul Ursați.

Octavian Lupulescu vrea să câștige primăria Târgu Jiu sesizând cetățenilor neregulile tehnice ale lucrărilor pe care primăria Târgu Jiu le-a efectuat de-a lungul timpului. Lupulescu s-a legat de drumul pe care Cârciumaru l-a modernizat în cartierul Ursați, lucrare începută în anul 2011 și care ar fi trebuit să se finalizeze în 2013. Acesta susține că din tot drumul cele mai bune porțiuni sunt în dreptul caselor unor consilieri locali sau ale unor salariați influenți din primărie. ”Uitați-vă cât asfalt este peste o gură de pod, cred că sunt doi centimetri, pentru că vedeți că și curbura asfaltului ia forma podului. Peste stradă avem 20 și ceva de centimetri peste ciment și am să vă spun și de ce, pentru că dacă urmăriți panta asta o să vedeți că aici stă un om foarte important și influent din primăria Municipiului Târgu Jiu. Podul ăla cu doi centimetri este al unui cetățean simplu, ca mine, iar ăla de 20 de centimetri e la un consilier local și trebuie să avem grijă să nu vină apa peste el, inclusiv cu niște tuburi mari”, a spus Octavian Lupulescu, candidatul PNL la Târgu Jiu.

Candidatul Lupulescu s-a legat și de aspectul Teatrului Dramatic Elvira Godeanu, nemulțumirea fiind aceea că un colț al scării a fost cârpit cât se poate de inestetic de către autoritățile locale. ”Acesta este colțul clădirii teatrului ”Elvira Godeanu”, nu vreau să politizez, dar vreau să-i solicit domnului primar doar atât, mai sunt două săptămâni până când va fi sărbătorit Brâncuși și, pentru că pe aici vor trece cu siguranță oameni, l-aș ruga să facă tot posibilul și să repare acest colț de clădire, pentru că prin chestiunea asta demonstrează că-i cinstește pe cei doi, Brâncuși și Elvira Godeanu”, a spus Octavian Lupulescu, candidat.

Vizualizări: 688

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: