Complexul Energetic Oltenia trebuie să renunţe la hoteluri!
Europarlamentarul şi liderul Partidului Puterii Unite Social-Liberal, Maria Grapini, a ajuns, luni, într-o vizită de lucru în Gorj. Pe ordinea de zi s-a aflat întâlnirea cu conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO). Fostul ministru al Turismului recomandă reprezentanţilor colosului energetic din Oltenia să se axeze exclusiv pe probleme de minerit şi energie, renunţând la hoteluri şi alte activităţi.
Europarlamentarul a purtat discuţii cu directorul interimar al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, căruia îi recomandă să se debaraseze de societăţile la care este acţionar, gen Minprest şi UEF, dar şi de hotelurile pe care societatea le deţine. Motivul principal este reducerea costurilor de administrare pe care compania le suportă pentru deţinerea hotelurilor. Este pentru prima dată când Grapini, europarlamentar fiind, află că CEO are în administrare mai multe hoteluri. „Am aflat acum că acest complex energetic are de toate: şi hoteluri, şi cantine. Nu se poate aşa ceva! Ar trebui să se focuseze pe minerit şi producere de energie şi punct! În rest, trebuie să se scape de greutăţile astea, că s-au tot înfiinţat societăţi 100% cu capital. Este o întreagă schemă aici şi nu va putea să devină rentabil”, a declarat europarlamentarul PPU, Maria Grapini.
Lobby şi nu prea
Fostul ministru al Turismului, Maria Grapini, susţine că economia judeţului Gorj depinde foarte mult de compania din Oltenia, dar strategia energetică a societăţii este la mâna statului, care ar trebui să facă lobby pentru aceasta, în Parlamentul European. Acest lucru pare să nu se prea întâmple, de fapt, cu toate că soarta gigantului energetic este una incertă. Mai mult decât atât, liderul PPU-SL susţine cu tărie un plan de reorganizare ce ar urma să fie pus în aplicare la Complexul Energetic Oltenia, fie în perioada de interimat al lui Laurenţiu Ciobotărică, fie după instalarea unui director. „Are nevoie de intervenţia statului în stabilirea mixului energetic. Nu poţi să nu îi dai nimic şi el ce face în timpul ăla? (...) Aşa cum arată datele, hidro este avantajat în Sistemul Energetic”, a mai spus Grapini.
Complexul Energetic Oltenia înregistrează pierderi de circa 3 ani, deşi este printre primii patru producători de energie din România.