Junior gorjean, campion național la baschet

Un gorjean a devenit pentru a doua oară campion național la baschet cu echipa pentru care evoluează în prezent. Este vorba de Mihnea Vlaicu, sportiv care evoluează pentru CSU Știința București.

Gorjeanul Mihnea Vlaicu este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iulia Hașdeu” în București. Încă de anul trecut a decis să se transfere la Clubul Sportiv Universitar Știința București, formație alături de care a reușit să devină de două ori campion național.

În urmă cu un an tânărul în vârstă de 17 ani, alături de colegii din echipa de baschet a CSU Știința București, au devenit campionii României la categoria U16, iar în acest sezon Vlaicu junior și colegii săi au devenit din nou campioni naționali, de această dată la grupa U19 a clubului bucreștean. 

În finala care a avut loc la sala Steaua din București Mihnea Vlaicu a jucat 26,25 minute, a marcat 8 puncte, având 5 asisturi, 2 recuperari si punctaj 3 la eficiență.

Mihnea Vlaicu este fiul președintelui Asociației Județene de Baschet Gorj, Marius Vlaicu, și el fost sportiv și arbitru de baschet la nivel național.

Galerie foto




Vizualizări: 653

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: