Jiul Rovinari pregătește terenul pentru a juca și la nivelul Ligii 2

Jiul Rovinari va avea un stadion modern care va putea găzdui jocuri chiar și de Liga 2. Stadionul din Rovinari, pe care echipa își dispută de mai mulți ani jocurile, va urma să fie modernizat în perioada următoare, fiind vorba de un proiect mai vechi care acum a fost refăcut.

Jiul Rovinari, una dintre echipele de tradiție din Gorj și printre cele mai bune de la nivelul Ligii 4 Gorj, va beneficia de un stadion modern, care se va ridica pe amplasamentul actualului teren cu tribune. Practic, echipa va avea parte de condiții moderne de pregătire și de vestiare moderne, în același timp și spectatorii urmând să beneficieze de tribune noi, acoperite și de condiții mult mai bune. Până acum, deși terenul este unul bun, condițiile din vestiarele improvizate în containere și din micuțele tribune, lăsau de dorit.

Investițiile care se vor face în construirea stadionului, fără terenul de joc care deja este amenajat și este unul dintre cele mai bune din județ, se ridică la suma de 10 milioane de euro, bugetul alocat inițial fiind revizuit deoarece suma alocată în urmă cu patru ani era de doar 8 milioane de euro.

Proiectul a fost publicat prima dată pe lista de sinteză a CNI la finalul anului  2019, sub denumirea „Extindere, modernizare și dotare Complex Sportiv Rovinari”. Proiectul inițial prevedea construirea de vestiare moderne și anexe specifice activității fotbalistice, parcare și un număr de 2000 de locuri acoperite în tribune, actualul proiect fiind pentru 8000 de locuri, ceea ce ar permite omologarea stadionului pentru meciuri de Liga 2, chiar și de Liga 1 cu anumite derogări.

Cu un astfel de stadion Jiul Rovinari ar avea astfel motivația necesară pentru a construi o echipă competitivă care să lupte pentru promovarea în eșaloanele superioare, mai ales că la Rovinari există și un centru de juniori puternic ce poate fi o pepinieră bună pentru o echipă de Liga 3 sau Liga 2.

Nu trebuie uitat faptul că Rovinariul a dat mari fotbaliști Gorjului care au evoluat până la nivel de Liga 1 la Pandurii Târgu Jiu, sau au ajutat la promovarea echipei fanion a Gorjului, precum Lițoiu, Voinea, Cioară sau Trofin.

Galerie foto





Vizualizări: 1,510

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: