Ivaylo Petev anunță schimbări înainte de meciul cu Farul Constanța
În prima etapă din 2024, Universitatea Craiova întâlneşte Farul Constanţa, duminică, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Antrenorul oltenilor, bulgarul Ivaylo Petev, consideră că jucătorii transferaţi în această pauză competiţională de Universitatea Craiova, respectiv Soiri, Maldonado şi Mevkabişvili, trebuie să se integreze cât mai repede.
Petev a precizat că aceștia au fost aduşi pentru a intra în primul 11 şi a ridica nivelul de joc al echipei.
Tehnicianul bulgar s-a declarat mulţumit de perioada de pregătire, chiar dacă a fost destul de scurtă şi aşteaptă ca efectele acesteia să se vadă în meciurile oficiale.
„Sperăm ca acest an să fie mai de succes decât precedentul pentru Universitatea Craiova. Întâlnim un adversar foarte bun, este primul meci, per ansamblu sunt mulţumit de pregătire şi sper să fim mai buni anul acesta. Jucătorii au lucrat bine şi trebuie să arătăm în meciuri ce am făcut. Tot timpul mi-e dor de fotbal. E o provocare pentru noi să întâlnim echipa lui Gică Hagi, trebuie să facem tot ce e posibil pentru a câştiga. Jucătorii pe care i-am adus vor ajuta echipa, vor ridica nivelul, noii jucători trebuie să arate ce au arătat la echipele la care au jucat. De asta au venit, să fie titulari. Unora le trebuie mai mult timp pentru adaptare, dar noi nu prea avem timp, avem nevoie ca perioada de adaptare să fie mai scurtă.
Mai pot veni şi alţi jucători, dar nu asta e cel mai important acum, ci meciul de duminică. Sper să luăm trei puncte duminică, după aceea mai discutăm de următoarele meciuri. Toate echipele au nevoie de bani, fără bani nu se poate face fotbal. Speranţele vor creşte dacă reuşim ceva de la meci, şi noi avem speranţe pentru ceva măreţ, dar trebuie să arătăm pe teren. În timpul scurt pe care l-am avut pentru pregătire, am hotărât că două amicale sunt suficiente, e bine că nu avem accidentaţi după acest cantonament. Am urmărit şi celelalte echipe, dar noi depindem doar de noi şi noi suntem cei mai importanţi. Mitriţă se antrenează normal, iar Screciu sper să revină cât mai curând. Roguljic sunt lucruri între club şi jucător, noi trebuie să ne concentrăm pe meci”, a declarat Ivaylo Petev înaintea primului joc oficial din acest an.