Incendiu la o casă veche din centrul municipiului Târgu Jiu

Una dintre cele mai vechi clădiri din centrul municipiului Târgu Jiu, care a scăpat inclusiv de demolările de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, a fost la un pas de a se transforma într-o ruină după ce în noaptea de duminică spre luni a fost cuprinsă de un incendiu puternic. Situată nu departe de clădirea în care încă îşi au sediul sindicatele miniere conduse de Marin Condescu, casa respectivă, veche de peste un secol, are acoperişul afectat pe o suprafaţă de peste 600 mp.

Incendiul s-a produs la circa 200 de metri de sediul Prefecturii Gorj, în clădirea cuprinsă de flăcări, la parter, fiind amenajate diferite birouri, Etajul unu al acesteia era nelocuit, martori oculari declarând că, din când în când, acolo se adăposteau persoane ale străzii. Focul a fost semnalat la ISU Gorj în jurul orei 23.00, duminică seara, pompierii sosiţi la faţa locului având nevoie de peste trei ore pentru a lichida incendiul.

Purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Mihai Avramescu, a declarat că focul a afectat acoperişul clădirii pe o suprafaţă de circa 650 metri pătraţi. În interiorul clădirii a fost identificată şi o persoană, care însă nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cauzele incendiului nu au putut fi stabilite iniţial, o comisie reluând ieri pe zi cercetările la faţa locului, prima concluzie oficială fiind aceea că incendiul a fost declanşat de o flacără lăsată nesupravegheată. Altfel spus, un om al străzii a încercat să se încălzească şi a lăsat focul nesupravegheat, după care s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

Clădirea respectivă aparţine unei persoane domiciliate în Bucureşti şi era una dintre puţinele din centrul municipiului Târgu Jiu care nu era nici reabilitată şi nici locuită constant în spaţiul de la etajul unu.

Vizualizări: 242

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: