Gilortul Târgu Cărbunești, amical cu vecinii din oraş

Gilortul Cărbuneşti a jucat un meci amical în acest week-end, după ce a anulat unul în cursul săptămânii. De această dată adversarii au fost concitadinii de la echipa de Liga 5 Sporting Târgu Cărbuneşti.

Gilortul s-a impus clar în meciul cu  Sporting Târgu Cărbunești, scorul final fiind 5-1, după ce la pauză a fost egal, 1-1. Golurile au fost marcate de Leonardo Căldăraru (9'), Alexandru Avramescu (50' – penalty), Alexandru Duriță (61'), Bogdan Dănăricu (71' – penalty, 80') şi Alexandru Manu (37').

Gilortul s-a impus în ultimul meci de pregătire împotriva concitadinei Sporting, echipă care evoluează în Liga 5. Jucătorii Sportingului au oferit o replică bună Gilortului, mai ales în prima repriză, cei de la Gilortul  desprinzându-se pe tabelă în repriza secundă, după ce, până la pauză, au ratat câteva ocazii imense de gol.

În acest amical de la Gilortul au lipsit o serie de jucători: Gheorghe, Cocioabă, Lazăr, Lipianu, Chirică și Boboc. Echipa folosită la acest ultim meci amical de antrenorul Stoica este apropiată de cea care o va utiliza în campionat: Constantinescu (72' Voinea) – Dogaru, Cuțitoiu (82' Safta), Istudor, Almăjanu – Duriță, Avrămescu – Căldăraru (46' Dănăricu), Ciutică, Bucur – Gîlcescu (60' Cornicioiu).

Jucătorii pregătiţi de Alex Stoica mai au la dispoziție o săptămână de pregătire, după care vor lua startul oficial în Liga 3, sâmbătă 12 martie, începând cu ora 15:00, pe Stadionul Cristinel Răducan, împotriva formației Jiul Petroșani.

Vizualizări: 338

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: