Gilortul Cărbunești s-a descătușat după victoria de la Turceni

Fără victorie de la debutul Ligii 3, Gilortul Târgu Cărbunești a spart gheața la Turceni, în meciul cu colega de serie, fosta campioană a Gorjului din sezonul trecut. Antrenorul Mario Găman a concluzionat că echipa avea nevoie de această victorie mai ales pentru moralul jucătorilor.

Derby-ul gorjean din Seria 7 a fost câștigat de echipa mai experimentată dar care nu avea nici o victorie în acest sezon. Gilortul s-a impus în jocul disputat pe terenul de la Turceni cu un categoric 4-0, ceea ce spune multe despre perspectivele echipei sale dar și despre ghinionul din jocurile anterioare.

Victoria a descătușat jucătorii Gilortului care au fost felicitați la final de antrenorul Mario Găman: “Vreau să felicit jucătorii pentru partida făcută. Au dovedit că atunci când sunt concentrați, e greu pentru orice adversar să ne pună probleme. A fost o partidă bună, la discreția noastră. Mă bucur că după patru etape am obținut primul succes. Sunt fericit, aveam nevoie ca de aer de această victorie!” 

Tehnicianul a vorbit și despre seria destul de dificilă în care evoluează echipa sa dar și despre rezultatele imprevizibile: „Această serie este foarte grea, cu rezultate imprevizibile și echipe foarte bune. Fiecare meci este disputat și atunci trebuie să fim pregătiți pentru ce va urma. Urmează o partidă foarte grea, cu Jiul Petroșani, pe care trebuie să o pregătim tot la victorie”.

Pentru Gilortul va urma un meci destul de dificil în weekend cu Jiul Petroșani. 

Vizualizări: 843

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: