Gilortul Cărbunești începe returul la Ghiroda

În acest an mai sunt programate șase meciuri din campionatul Ligii 3. Vineri va începe returul sezonului regulat al eșalonului trei iar Gilortul Cărbunești va debuta în partea a doua a campionatului în deplasare.

La finalul turului echipa din Cărbunești ocupă locul 7, elevii lui Mario Găman irosind multe puncte, în special pe teren propriu.

Acum gorjenii încep returul la Ghiroda, după ce în partida tur, disputată pe Stadionul Cristinel Răducan, Gilortul a cedat cu 1-2 contra timișenilor.

Echipa pregătită de Mario Găman și Boby Staicu se confruntă în continuare cu mari probleme de lot. Etapa trecută, la Deva, Leonard Gheorghe s-a accidentat și sunt șanse minime să mai joace în acest an, iar Constantin Roncea a primit cartonaș roșu și nu va face deplasarea la Ghiroda.

Marian Habet este alt absent din tabăra Gilortului, la fel ca Bogdan Oprișa, jucător care este posibil să revină la începutul săptămânii viitoare. Față de etapa precedentă, vor reapărea în lot Ionuț Gîlcescu, Lucian Marina și Andrei Meliță.

Partida dintre CSC Ghiroda și Giarmata Vii, care contează pentru etapa 10, se va juca vineri, începând cu ora 15:00, pe Stadionul Emilian Pavel din Ghiroda.

Galerie foto


Vizualizări: 307

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: