Federaţia de handbal a îngheţat sezonul
Sezonul de handbal din România s-a terminat în Ligile Naționale fără acordarea de titluri iar clasamentul a fost încheiat cu Dinamo și SCM Rm. Vâlcea pe locul 1. În cupele europene se va merge pe clasamentul actual, conform site-ului oficial al Federației României de Handbal, după criteriile intermediare. La nivelul Diviziei A vor mai juca doar primele două clasate pentru promovare în timp ce restul echipelor au intrat în vacanţă.
Consiliul de Administrație al FRH a decis să nu acorde titlurile în acest sezon în Ligile Naționale. Decizia a fost adoptată cu 11-5 la voturi iar hotărârea a fost unitară pentru feminin și masculin. Argumentul a fost că ambele competiții sunt organizate de aceeași entitate, Federația Română de Handbal. Dinamo și SCM Rm. Vâlcea au terminat sezonul pe locul 1. „Clasamentul actual” vs „Model norvegian” s-a încheiat cu 9-7 la voturi. În cupele europene se va merge pe clasamentul actual, conform site-ului oficial al Federației României de Handbal, după criteriile intermediare (10-6 la voturi). Așadar, SCM Rm. Vâlcea merge direct în Liga Campionilor, în timp ce echipa CSM București va solicita wildcard. La masculin, HC Dobrogea Sud Constanța rămâne pe locul 4, iar CSM București, pe locul 5, având în vedere că departajarea s-a făcut după criteriile intermediare.
Membrii Consiliului de Administrație au aprobat ca ediția 2019-2020 a Cupei României să se desfășoare în deschiderea anului competițional 2020-2021, dacă va fi posibil. Nu va mai avea însă nicio însemnătate pentru cupele europene, sezonul 2019-2020. Promovarea din Divizia A se va juca pe teren cu opt echipe după ce s-a decis cu 14-2 la voturi. Încă nu s-a stabilit o dată fixă și modalitatea de desfășurare. Competiția se va disputa după minimum o lună de la permiterea reluării antrenamentelor în sală iar varianta cea mai optimistă este finalul lunii iunie. În ceea ce priveşte restul echipelor din Divizai A, acestea au intrat deja în vacanţă.
Membrii Consiliului de Administrație au decis în unanimitate să nu se retrogradeze din Ligile Naționale. Viitorul an competițional se va disputa cu 16 echipe la start, în ambele întreceri, feminin și masculin.