Face pușcărie pentru proxenetism și trafic de influență
Un bărbat din Ponoarele a fost condamnat definitiv la 3 ani și 3 luni de închisoare pentru proxenetism, trafic de influență și conducere fără permis. Mehedințeanul a contestat fără succes sentința Tribunalului Gorj.
„În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p respinge apelul formulat de apelantul-inculpat Colţa Daniel Nelu împotriva sentinţei penale nr.59 pronunţată la data de 17.05.2022 de Tribunalul Gorj în dosarul nr.793/95/2022, ca nefondat. În baza (...) deduce durata arestării preventive a inculpatului, în continuare, de la data de 17.05.2022, la zi. Definitivă”, este decizia Curții de Apel Craiova din 15 iulie.
Vara trecută, individul a pretins și primit de la o denunțătoare suma de 500 de euro și 1.000 de lei, cu promisiunea că va interveni pe lângă examinatorii auto pentru a o programa la proba practică într-un termen cât mai scurt și că va promova examenul cu brio.
Pentru că nu s-a ținut de cuvânt, bărbatul a fost dat pe mâna autorităților.
În plus, timp de doi ani, Daniel Nelu Colța „a determinat și înlesnit practicarea prostituției de către numita O.A.C., obținând foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către aceasta”.
Bărbatul a fost prins de trei ori conducând fără permis.