Etapa a 13-a a Ligii 2 debutează joi și se încheie luni. ACS Viitorul va juca în deplasare

Trei etape au mai rămas de disputat în anul 2023 în campionatul Liga 2, iar apoi competiția intră în pauza de iarnă. Sezonul regulat va urma să se reia începând cu ultimul weekend din luna februarie a anului viitor, când vor mai fi de disputat patru runde până se trage linie și se merge în play-off, respectiv play-out.

Etapa a 13-a a sezonului regulat începe de joi, 9 noiembrie 2023, cu un meci programat la Târgoviște, și se încheie luni seară, cu o partidă stabilită la București. Dacă din precedentele două runde au fost televizate câte trei meciuri, în cea care urmează vor putea fi urmărite la nivel național, pe sticlă, patru jocuri.

Joi, la Târgoviște, de la ora 19:30, vor juca Chindia și CS Mioveni, două pretendente la play-off și promovare. Se joacă și vineri în Liga 2, chiar două meciuri. De la ora 16:00 se dispută Gloria Buzău – Ceahlăul, iar de la ora 18:00 se întâlnesc, la Mioveni, CFC Argeș și Unirea Slobozia, după cum informează liga2.ro.

Sâmbătă sunt programate toate meciurile de la ora 11:00, șase la număr, la Tunari, Clinceni, Turnu Măgurele, Cisnădie, Slatina și Dej. La Cisnădie joacă noul lider al clasamentului, CSC Șelimbăr, revenit pe această poziție pe care s-a mai aflat între etapele 2 și 8. În ciuda acestui lucru, sibienii conduși de Claudiu Niculescu nu au atras interesul nici măcar al celor de la FRF.tv, pentru a le da în direct jocul pe platforma federației.

Etapa se va încheia luni seară, cu jocul de la București dintre Steaua și FK Miercurea Ciuc, programat de la ora 17:30.

Deținătorii de drepturi TV ai competiției, DigiSport și PrimaSport, au ales patru meciuri din etapa a 13-a a Ligii 2 pe care să le televizeze. Este vorba despre partidele găzduite de Chindia, Gloria Buzău, CFC Argeș și Steaua.

„Interesant este că CSC Șelimbăr, lider pentru a opta etapă în acest sezon, nu stârnește interesul nici măcar al federației, pentru a-i transmite, chiar dacă vor întâlni ultima clasată și probabil vor reuși să ofere un meci cu multe goluri. În situația în care sibienii nu-și vor transmite singuri jocul de acasă, cum în 2023 rar sau aproape deloc s-a întâmplat, atunci clubul oaspete, Progresul Spartac, mult mai dezvoltat la capitolul comunicare, va transmite meciul”, apreciază sursa citată.

Toate jocurile etapei vor putea fi urmărite în format LIVE-TEXT pe site-ul liga2.ro.

Program etapa 13 Liga 2, sezon 2023-2024:

joi, 9 noiembrie 2023, ora 19:30

Chindia Târgovişte – CS Mioveni – DigiSport, PrimaSport

vineri, 10 noiembrie 2023, ora 16:00

Gloria Buzău – Ceahlăul Piatra Neamţ – DigiSport, PrimaSport

vineri, 10 noiembrie 2023, ora 18:00

Campionii FC Argeş – Unirea Slobozia – DigiSport, PrimaSport

sâmbătă, 11 noiembrie 2023, ora 11:00

CS Tunari – Concordia Chiajna

Metaloglobus Bucureşti – ACS Viitorul Târgu Jiu

CSM Alexandria – Corvinul Hunedoara

CSC Şelimbăr – Progresul Spartac

CSM Slatina – CSC Dumbrăviţa

Unirea Dej – CSM Reșița

luni, 13 noiembrie 2023, ora 17:30

Steaua – FK Miercurea Ciuc – DigiSport, PrimaSport

Vizualizări: 305

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: